Video „Cred că n-ar trebui să începem cu tăierea burselor”. Elevii au protestat în Slatina, avertizând că mulți își vor pierde motivația

0
Publicat:

A fost protest, marți după-amiază, în municipiul Slatina, din județul Olt, zeci de elevi semnalând că tăierea anumitor tipuri de burse înseamnă nimic altceva decât că mulți dintre colegi își vor pierde motivația de a învăța sau chiar de a veni la școală.

Pe platoul din fața Prefecturii Olt s-au adunat marți-seară, 1 iulie 2025, zeci de elevi veniți din tot județul Olt pentru a atrage atenția că măsurile propuse, de tăiere a anumitor categorii de burse și limitări în acordarea celor care rămân în continuare, vor duce la demotivarea multor elevi. Deși nu banii ar trebui să dicteze interesul lor pentru educație, sumele pe care mulți elevi le primeau sub forma diverselor burse erau cu adevărat un stimulent, au spus elevii.

Elevi, luptați, că burse meritați”, „De ce, de ce, de ce și bursele?”, „Fără burse, fără carte, România merge-n spate”, „La palat e sărbătoare, în școală e foame mare”, au scandat elevii. 

Noi considerăm că este un atac la adresa educației. Tinerii nu sunt motivați să se autodepășească din punct de vedere economic. De asemenea, sunt elevi cu o situație materială precară care vor fi afectați de această schimbare. Noi considerăm că bursele nu sunt un privilegiu, ci un drept fundamental, și tocmai de aceea considerăm că este foarte important să milităm pentru acest drept și să luptăm pentru educație. De aceea ne aflăm astăzi aici, pentru a neface vocea auzită”, a declarat președinta Consiliului Județean al Elevilor Olt, Aneline Cristina Maria Gulie.

Cel mai mult, au spus elevii, îi deranjează că ei nu au fost cu adevărat consultați înainte de a se adopta decizia limitării plajei de burse pentru elevi. „Există și alte metode prin care poate fi rezolvată problema deficitului bugetar”, au susținut mai mulți dintre elevi.

O parte dintre elevii care au protestat la Slatina s-au aflat și în rândul protestatarilor de la București. Acolo au reușit ca o delegație, așa cum s-a întâmplat și la Slatina, să intre la discuții, însă deocamdată veștile bune se lasă așteptate.

Tinerii spun că micșorându-se procentul de beneficiari dintr-o clasă, de la 30% la 15%, în clasele în care se performează vor rămâne pe dinafară elevi cu medii foarte mari. Mai mult, una dintre eleve a relatat ce se poate întâmpla în clasa ei, unde mai mult de cinci colegi au media 10, iar conform noilor reguli anunțate nu vor putea beneficia nici măcar aceștia toți de bursă de merit. Evaluarea neunitară ar putea duce, pe de altă parte, la inechități în sistem. 

Bursele pentru olimpici, aproximativ 2.000 la nivel național, care nu se vor mai acorda deloc, au fost de asemenea puse în discuție. „Noi considerăm că și acestea constituie o motivație pentru ei să se autodepășească”, au spus elevii.  

Invitați în sediul Prefecturii Olt, elevii au purtat o discuție cu prefectul județul județului Olt, Cosmin Floreanu, căruia i-au explicat care sunt modificările care i-au determinat să iasă în stradă. 

„În facultate am avut și eu bursă și nu mă motiva neapărat bursa, dar era un venit suplimentar pe care puteam să-l folosesc așa cum vreau eu. Eu consider că educația trebuie să fie pe primul plan în țara noastră, elevii trebuie stimulați să învețe și, de ce nu, atunci când o fac și o fac bine, să fie și recompensați. De aceea nu sunt în totalitate de acord cu acesată tăiere a burselor. Eu cred că n-ar trebui să începem cu tăierea burselor. Știu că țara noastră trece printr-o situație dificilă din punct de vedere financiar, dar cred că ar trebui să punem mai mult preț pe educație și să încercăm să-i recompensăm pe tineri atât cât putem. Nu știu dacă e neapărat bine că s-a început cu această tăiere a burselor”, le-a spus prefectul. 

1,4 milioane burse acordate în ianuarie 2025

Ministerul Educației și Cercetării a dat publicității, tot marți, 1 iulie, un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației cu privire la efectele burselor școlare asupra participării elevilor la educație și modul cum au fost acestea percepute de către actorii educaționali. datele vin să certifice ceea ce au și semnalat elevii, anume că pentru mulți dintre ei au constituit o motivație pentru a învăța mai bine sau chiar pentru a nu mai absenta. 

Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în luna martie 2024 a anului școlar 2023 - 2024, au fost acordate aprox. 1.370.000 de burse, la o populație școlară de 2.260.430 de elevi (excluzând elevii din învățământul preșcolar, special și postliceal). „Alocările bugetare au fost concentrate pe bursele sociale și de merit, care reprezintă peste 95% din totalul burselor acordate în anul școlar 2023 - 2024. Distribuția fondurilor reflectă susținerea elevilor aflați în situații vulnerabile (52% din buget) și a performanței (48% din buget). De exemplu, la nivelul lunii martie 2024, bursa socială a avut cei mai mulți beneficiari (55,6% din totalul beneficiarilor de burse, 762.833 elevi), urmată de bursa de merit (40%, 522.653 elevi), bursa tehnologică (6%), bursele de excelență olimpică (0,22%), iar bursa pentru mame minore s-a acordat pentru 960 beneficiare (0,06%)”, se arată în comunicatul ministerului.

În luna ianuarie 2025, au fost acordate și mai multe burse, peste 1.400.000 de burse școlare. „Bursa de merit, acordată unui număr considerabil de elevi, a fost cea mai finanțată categorie, în timp ce bursa socială a avut cei mai mulți beneficiari. Bursele tehnologice, cele de excelență și bursele pentru mame minore au vizat segmente mai restrânse, indicând direcții de sprijin specializat. Bursa socială a înregistrat cei mai mulți beneficiari (840.820, reprezentând 60% din totalul beneficiarilor), urmată de bursa de merit (325.265 de elevi). Bursa de reziliență a avut 170.318 elevi beneficiari, aceștia reprezentând 12% din totalul bursierilor la nivelul acestei luni”, mai arată datele furnizate de MEC. 

Cât despre impact,  iată ce arată cercetarea:

- aproximativ 70% dintre elevi au declarat că au beneficiat de cel puțin o bursă în 2023 - 2024;

- diriginții și învățătorii arată că procentul de bursieri crește în clasele cu vulnerabilitate ridicată, unde unii elevi pot beneficia de mai multe burse simultan;

Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran
Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran

- aproximativ 70% dintre elevi au declarat că au beneficiat de cel puțin o bursă în 2023 - 2024;

- diriginții și învățătorii arată că procentul de bursieri crește în clasele cu vulnerabilitate ridicată, unde unii elevi pot beneficia de mai multe burse simultan;

- bursele de merit au fost acordate mai frecvent în mediul urban, în învățământul gimnazial sau în liceele teoretice, față de cele vocaționale sau tehnologice și pentru elevii din familii fără vulnerabilități (93% vs. 35% pentru elevii din familii vulnerabile);

- elevii din grupuri vulnerabile au beneficiat într-o măsură mai mică de această bursă decât cei care proveneau din familii fără vulnerabilități. În funcție de nivelul educațional, părinții cu educație superioară au raportat în ponderi mai ridicate primirea bursei de merit de către copiii lor, decât cei cu educație scăzută;

- bursele sociale s-au regăsit în toate școlile rurale investigate, fiind asociate cu educația scăzută a părinților (89% dintre elevii având părinți cu educație scăzută au primit acest tip de bursă);

Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran
Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran

- bursa de reziliență a fost acordată, în cele mai multe cazuri, pentru elevi cu medii de cel puțin 8,50; beneficiarii acestei burse, cu medii situate între 7,00 - 7,99, se află, cel mai frecvent, în învățământul profesional;

- bursele de excelență olimpică și cele tehnologice au fost mai frecvente în mediul urban, bursele tehnologice sprijinind mai frecvent elevii din familii vulnerabile;

- bursa pentru mame minore a fost acordată în special în liceele tehnologice, evidențiind un profil social distinct;

- suspendarea burselor unor elevi s-a produs mai ales din cauza absenteismului (94% dintre directorii care au raportat suspendări au indicat acest motiv), corigențe/repetenție sau transferuri (17%) și scăderea notei la purtare, asociată cu abateri disciplinare (10%);

- în ceea ce privește diferențierea pe tipul de unitate, problematica absențelor ca motiv al suspendării burselor este mai frecventă în licee (97%) și în școlile profesionale;

- burselor s-au realizat rar, în principal din fonduri locale;

Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran
Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran

- banii din burse au fost cheltuiți predominant pe îmbrăcăminte, rechizite și alimente. În mediul rural, bursele au fost utilizate frecvent și de către familie, ca sprijin economic, iar în mediul urban, se observă o diferență de 20% între opiniile părinților și elevilor despre utilizarea fondurilor, ceea ce poate semnifica că decizia cheltuirii banilor este a elevilor. Elevii din rural utilizează în mai mare măsură bursa pentru caiete, cărți și rechizite sau îmbrăcăminte/încălțăminte, iar cei din urban în mai mare măsură pentru pregătire suplimentară/meditații, articole de îngrijire sau divertisment;

Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran
Zeci de elevi au protestat la Slatina, nemulțumiți de reforma burselor FOTO: Alina Mitran

- 60% dintre părinți se declară mulțumiți de bursă, însă există nemulțumiri privind cuantumul și întârzierile de plată;

- aproape toți elevii (99,7%) declară că bursa a avut un efect pozitiv, iar două treimi raportează îmbunătățirea performanței școlare autopercepute;

- părinții menționează ca efecte pozitive creșterea motivației pentru învățare (65%), mai ales la liceu (peste 70%);

- majoritatea profesorilor (75%) și directorilor (peste 80%) consideră că bursele școlare au avut ca efect reducerea absenteismului în rândul elevilor și creșterea prezenței la ore.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite