Cele mai scurte mandate. Primarii din Osica de Sus şi Sprâncenata şi-au pierdut, astăzi, funcţiile. Prefectul a semnat ordinele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi primari din Olt şi-au pierdut astăzi funcţiile, prefectul judeţului semnând ordinele de revocare. Primul are la activ o condamnare cu suspendare pentru fals în înscrisuri, cel de-al doilea este taxat pentru incompatibilitate.

Primarii din Osica de Sus şi Sprâncenata au fost astăzi revocaţi din funcţie prin ordinele 186/2016 şi 187/2016 semnate de prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu. Cei doi sunt, astfel, primarii cu cele mai scurte mandate din judeţ, petrecându-şi în funcţie, în mandatul 2016-2020, mai puţin de două luni.

Condamnat pentru fapte săvârşite din postul de funcţionar în primărie

Primarul comunei Osica de Sus, pesedistul Cezar Filip, aflat la primul mandat, are la activ o condamnare definitivă pentru fals material în înscrisuri oficiale, înşelăciune şi uz de fals. Acesta, în perioada în care ocupa funcţia de agent agricol în cadrul Primăriei Osica de Sus, a falsificat mai multe documente, însuşindu-şi mai multe sume de bani, în dauna unei societăţi care în perioada 2000 – 2009 a cumpărat teren agricol pe raza comunei.

Concret, societatea din Bucureşti a achiziţionat, de-a lungul celor nouă ani, zeci de suprafeţe de teren pe raza localităţii Osica de Sus, întocmind cu proprietarii chitanţe de mână şi stipulând un termen pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. În 2012 societatea, dorind să obţină documente de proprietate pe respectivele terenuri, a angajat un avocat care să obţină în instanţă hotărâri judecătoreşti în acest sens.

Pentru demers era nevoie însă de chitanţa de mână semnată la momentul vânzării, copie după titlul de proprietate, copie după actul de identitate al vânzătorului, dar şi de certificat de sarcini eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt şi certificat fiscal eliberat de Primăria Osica de Sus. Pentru obţinerea ultimelor două documente reprezentanţii firmei s-au înţeles cu agentul agricol, astăzi primarul Cezar Filip, să îndeplinească formalităţile, în schimbul unui comision. Agentul agricol a luat banii pe care ar fi trebuit să-i plătească în contul taxelor de eliberare, însă nu s-a mai prezentat la instituţiile emitente, ci a falsificat, pur şi simplu, documentele respective, câteva zeci la număr.

”Inculpatul F. C. a falsificat prin scanare un număr de 63 certificate de sarcini, însuşindu-şi sumele de bani primite de la societatea din Bucureşti, S. P. şi B. I. pentru a achita contravaloarea eliberării acestor acte la OCPI Olt. In aceeaşi perioadă, inculpatul F. C. a aplicat ştampila Primariei Osica de Sus pe un formular de certificat fiscal, pe care apoi l-a xeroxat în mai multe exemplare şi, completându-l cu datele persoanelor ce vindeau terenurile, a contrafăcut semnăturile de la „primar" şi „întocmit", însuşindu-şi contravaloarea taxelor pentru eliberarea acestor documente. Toate documentele reale şi false au fost predate de către inculpatul F. C. martorului B. M. şi apoi depuse la Judecătoria Caracal de către martorul S. C. împreună cu cererile de chemare în judecată.

În perioada respectivă, inculpatul şi-a însuşit în total de la părţile vătămate suma de 7.276 lei, din care pentru certificatele de sarcini suma de 6.300 lei şi pentru cele 61 de certificate fiscale suma de 976 lei.Pentru inducerea în eroare a părţii vătămate , inculpatul F. C. a întocmit în fals chitanţele prin care a atestat în mod nereal că OCPI Olt ar fi primit suma totală de 7.200 lei. Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, cu adresele 4130/13.10.2012, 4688 din 23.11.2012 şi 212 din 27.02.2013 a făcut cunoscut că certificatele de sarcini cu nr (...) nu au fost eliberate de această instituţie, numerele respective ori nu se regăsesc în evidenţele sale sau aparţin altor persoane. De asemenea, în cauză s-au efectuat două constatări tehnico-ştinţifice a scrisului şi prin raportul din data de 05.06.2013 al serviciului criminalistic din cadrul IPJ Olt s-a concluzionat că certificatele fiscale nr. (...) au fost scrise şi semnăturile contrafăcute de martorul B. M..

Prin acelaşi raport se menţionează şi că, chitanţele nr. 1018 din 06.05.2012 şi_ din 31.03.2012 au fost falsificate de către inculpatul F. C., prin radierea parţială a unor date din acestea. Faptele au fost recunoscute de către inculpat şi confirmate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu adresele nr. 4130 din 13.10.2012, 4688/23.11.2012 şi_13, precum şi prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică a înscrisului nr._/05.06.2013 şi_/07.06.2013 ale Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Olt. Cu adresa nr. 4308 din 21.10.2013 Primăria Osica de Sus a comunicat că inculpatul F. C. ocupă funcţia de agent agricol şi nu are atribuţii de serviciu cu privire la întocmirea şi eliberarea certificatelor de atestare fiscală”, arătau procurorii în rechizitoriul pe baza căruia Filip a fost trimis în judecată şi condamnat, în 2013, la doi ani de închisoare cu suspendare, primind şi un termen de încercare de patru ani.

Cezar Filip a câştigat surprinzător în iunie 2016 mandatul la Osica de Sus în dauna primarului în funcţie Ion Ciocan (PNL), fiind considerată la acel moment una dintre cele mai mari pierderi pentru PNL.

Primarul comunei Sprâncenata, incompatibil în perioada în care a ocupat funcţia de viceprimar

Marin Mihăeşteanu, cel de-al doilea primar, tot PSD, care îşi încetează astăzi mandatul, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate în iunie 2013, inspectorii constatând că ”Mihăeşteanu Marin s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 07 martie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al comunei Sprîncenata, cât şi cea de administrator al S.C. SERAGROMAR PREST S.R.L.. Astfel, Mihăeşteanu Marin nu a respectat dispoziţiile art. 88,  alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu  funcţia de administrator la societăţile comerciale”.

Potrivit legii, primarul nu mai poate ocupa o funcţie eligibilă pentru 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Prefectul şi-a motivat ordinul menţionând, în cazul lui Cezar Filip, prevederile Statutului aleşilor locali, ale Legii administraţiei publice locale 215/2001, sentinţa Judecătoriei Caracal în procesul în care a fost judecat, decizia Curţii Constituţionale care prevede că nu îşi pot exercita mandatul nici demnitarii aleşi care au la activ condamnări cu suspendare şi referatul secretarului Primăriei Osica de Sus.

În cel de-al doilea caz s-au avut în vedere, de asemenea, prevederile Statutului aleşilor locali şi ale Legii administraţiei publice locale, dar şi referatul inspectorilor de integritate ai ANI şi, ultimul document aşteptat pentru constatarea încetării de drept a mandatului înainte de termen, referatul secretarului primăriei comunei.
În cele două localităţi, cel mai probabil alegerile locale se vor organiza până la sfârşitul anului, având în vedere şi faptul că cetăţenii vor fi chemaţi oricum la urne pentru alegerea parlamentarilor.

CITIŢI ŞI: UPDATE Rezultate Alegeri locale 2016 Olt. PSD are 740 consilieri locali, PNL - 318. Câte unul au şi Partida Romilor, PNŢCD şi Uniunea Creştin-Democrată
 

Cărăuşul şpăgii lui Vâlcov, candidatul PSD pentru Primăria Balş. Cătălin Rotea are calitatea de martor în dosar

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite