Adolescenta care își știe bunica, împușcată la Timișoara, doar din poze: „La Istorie nu s-a deschis niciodată acest subiect”
0O teorie conform căreia 27 dintre morții căzuți în Timișoara, în zilele Revoluției din decembrie ’89, nu ar mai fi ajuns la crematoriul „Cenușa”, ci ar ar fi fost arși la Slatina, aduce în fiecare ani timișoreni în județul Olt. Nepoții unei martire spun cum au aflat povestea bunicii lor.
O mână de oameni din Timișoara, în fiecare an mai puțini, care de peste 10 ani vin în Slatina pentru a-și comemora morții, au depus miercuri, 21 decembrie 2022, o coroană de flori și au rostit o rugăciune în fața troiței de pe esplanada Casei Tineretului.
Au pregătit și colivă, așteptând ca un preot din Slatina să oficieze o scurtă slujbă religioasă. Răspunsul a fost, însă, nu, fără prea multe explicații, așa cum s-a întâmplat și înainte de pandemie, când de asemenea, tot fără drept de apel, li s-a refuzat această solicitare.
Pelerinajul lor începe în fiecare an la Popești-Leordeni, acolo unde este un fapt cunoscut că cenușa a zeci de cadavre ale revoluționarilor din Timișoara, arse la „Cenușa”, a fost aruncată într-un canal. De acolo, o parte vin la Slatina.
Sunt acei revoluționari și rude ale celor căzuți care cred într-o teorie neconfirmată și neacceptată încă de autorități, motiv pentru care la evenimentul de la Slatina nu participă niciodată reprezentanți ai vreunei instituții.
Teoria cadavrelor arse în incineratorul pentru obiectele de reformă
Teoria conform căreia o parte dintre cadavrele trimise de la Timișoara către București, - pentru a fi incinerate și, astfel, arse urmele crimelor comise în orașul de pe Bega, în decembrie 1989 -, s-ar fi oprit de fapt la Slatina a fost lansată cu peste 20 ani în urmă.
Constantin Soare, un fost deținut politic din județul Olt, a venit mai întâi cu declarații, la ani buni de la evenimentele din 1989, și ulterior și cu o carte: „Morții îmi cer să rostesc adevărul”. Soare spune că din Timișoara au plecat două mașini frigorifice încărcate cu cadavre, cu destinația București.
Printre cadavre se afla și el, care fusese bătut în Timișoara (Soare executase până în 1988 o pedeapsă cu închisoarea de peste 6 ani, fiind implicat într-o revoltă a minerilor, iar în decembrie 1989 avea domiciliul forțat în Timișoara) până când a leșinat.
Cel mai probabil a fost considerat mort, fiind aruncat printre cadavrele preluate de la spitalul județean din Timișoara. În drum spre București, una dintre mașinile frigorifice s-a defectat, iar „pachetele”, așa cum erau numiți morții preluați, ar fi fost triate la penitenciarul din Turnu-Severin, una dintre mașini, cu 28 cadavre, continuând drumul.
Problema, însă, ar fi persistat, astfel că la Slatina, în județul Olt, s-a decis să se scape de cadavre. Mașina cu cadavre ar fi ajuns inițial la morga spitalului județean din Slatina, unde s-a încercat arderea cadavrelor în crematoriul spitalului. Aici ar fi și fost salvat Constantin Soare, care ar fi fost recunoscut de un angajat al spitalului slătinean, acesta constatând că de fapt nu e mort, așa că l-a dat jos din mașină.
Cum crematoriul spitalului era de capacitate mică, arderea celor 27 cadavre nu a fost posibilă, așa că s-ar fi decis transferul la sediul actualei Școli de Poliție din Slatina, unde exista un incinerator pentru arderea obiectelor de reformă. Aici s-ar fi finalizat cu succes „operațiunea”.
Cele susținute de slătineanul Constantin Soare sunt în mare măsură crezute de o parte dintre rudele morților de la Timișoara. Printre acestea se numără Ioan Bânciu, căruia soția i-a murit în brațe, în 17 decembrie 1989.
Trupul soției sale a ajuns la spitalul din Timișoara, de unde nu l-a mai recuperat niciodată, aflând ulterior că ar fi fost ars la crematoriul din Capitală. Ani de zile a crezut această variantă, însă atunci când Constantin Soare a adus în discuție ipoteza arderii a 27 dintre cadavre la Slatina, Ioan Bânciu spune că a început să se îndoiască de ce li s-a spus inițial. În primele zile din ianuarie 1990 a înființat Asociația „17 Decembrie” și așa revoluționarii au început să facă propriile cercetări.
Pentru că despre o parte dintre oamenii dispăruți nu există nici astăzi date certe, varianta că nu doar în București ar fi fost arse cadavre pare foarte posibilă.
„Fiind președintele Asociației „17 Decembrie” din Timișoara, pe care eu am înființat-o, împreună cu răniți din Timișoara, chiar în prima lună, în ianuarie, am făcut și eu cercetări. Am luat declarații de la toți cei care au venit la noi, răniți, urmași și revoluționari. Și ziariști, toți veneau la mine. Noi eram „Memorialul Revoluției - luptă pentru adevăr și dreptate”. Veneau familii la noi și spuneau că „și fiul meu a murit”. Păi, dacă nu e pe listă, unde-i? (…) La Popești-Leordeni, brancardierii care au ars cadavrele mi-au declarat mie, dar și în procesul de la Timilșoara, că au fost arse numai patru cadavre de sex feminin. Și noi avem pe listă mai mult de 10. Și atunci, celelalte unde sunt?! Sunt la Slatina, sau în gropi comune. În Timișoara una singură s-a descoperit, dar probabil sunt mai multe”, a declarat Ioan Bânciu.
„Mama nu povestește prea mult, am mai aflat lucruri de la tata”
De câțiva ani, Ioan Bânciu vine la Slatina însoțit și de nepoții săi, care acum sunt adolescenți. În decembrie 1989, părinții acestor adolescenți își așteptau îngrijorați tata și mama să vină acasă. Ioan Bânciu are trei copii, care în decembrie aveau 2 ani și jumătate, 12 ani și, respectiv, 13 ani. Alina, mama adolescenților de astăzi, avea atunci 13 ani. A rămas să-i țină loc de mamă fratelui mai mic, pentru că mama nu li s-a mai întors de pe străzile Timișoarei nici măcar în sicriu.
Iulia, fiica Alinei, spune că o cunoaște pe bunica sa din fotografii și din povestirile părinților și ale bunicului său.
„Exact-exact nu mai știu când am venit prima dată la Slatina. Am aflat despre bunica în urmă cu câțiva ani, de la mama. Mama mi-a povestit de viața ei, cum a fost după ce a murit bunica, cât de greu i-a fost, cum trebuia ea să-și crească fratele mai mic, Arion, care era cu vreo 10 ani mai mic. Practic mama l-a crescut. Și mai are o soră, Ana, ea avea atunci 12 ani. Mama gătea, mama făcea curat… Le-a fost greu, și mamei, și mătușii, și bunicului, după ce a murit bunica. Mama nu prea a vrut să vorbească despre viața ei. Nici mama nici bunicul nu vorbesc. Îmi mai povestea un pic tata ce i-a povestit mama”, a dezvăluit adolescenta.
Aceleași lucruri le știe și fratele ei, dar și verișorul. Toți trei și-au însoțit bunicul pe urmele „cenușii eroilor de la Timișoara”, așa cum a fost numit acest pelerinaj. Este drama familiei lor și a altor zeci de familii, dar nu și un subiect despre care să se scrie în cărțile de istorie sau să se vorbească la școală.
„Nu vorbim de Revoluție la școală, nu se discută așa ceva. Sunt singura din clasă care are pe cineva mort în acele zile, dar nu discutăm despre asta”, mai spune adolescenta.
Bunicul lor spune că e mulțumit că în locul în care li s-a spus că s-a aruncat cenușa morților din Timișoara, în Popești-Leordeni, s-a ridicat între timp o biserică. Și-ar dori, în schimb, ca un monument care să amintească de sacrificiul acelor oameni să se ridice și la Slatina.
„Cer să se facă și în Slatina, nu troița asta, cer să se facă un monument pentru ei, dar deocamdată, dacă oficial nu se recunoaște cea de-a doua mașină cu morți… Cu toate că în procesul de la Timișoara scrie clar că au fost comandate două mașini cu morți, nu una”, a mai spus Bânciu.
Se încarcă comentariile...
