22 cazuri noi de coronavirus confirmate în Olt, peste jumătate în centre private. Doi medici de la Spitalul Slatina, infectaţi
0Creşte din nou numărul celor testaţi pozitiv, în ultima zi 22 persoane fiind înştiinţate că sunt infectate cu noul coronavirus. 12 şi-au făcut testul în centre private.
Din ce în ce mai mulţi olteni se îndreaptă spre centrele private pentru a efectua testul pentru noul coronavirus. În ultimele 24 ore, din cele 22 teste pozitive, 12 au fost recoltate în centre private. Printre persoanele infectate şi raportate astăzi de Direcţia de Sănătate Publică se regăsec şi doi medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Ambii au prezentat simptomatologie, o doctoriţă de la Chirurgie Toracică fiind iniţial testată şi internată în sectorul suspect COVID-19 din cadrul secţiei Boli Infecţioase. Un alt medic este chiar din cadrul secţiei Boli Infecţioase. A venit după câteva zile de concediu, testul indicând şi în acest caz infecţia cu SARS-CoV2.
O a treia persoană infectată este de asemenea din cadrul SJU Slatina. Şi în rândul salariaţilor ALRO Slatina au mai apărut trei cazuri, un angajat al inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă este pozitiv, un alt angajat de la TMK (unde numărul pozitivilor toit creşte), un angajat de la Pirelli etc.
„Astazi 17.07.2020, situaţia epidemiologica la nivelul judetului Olt se prezintă astfel:
• Număr paturi Covid-19/nr. paturi ocupate:378/113
• În ultimele 24 de ore au fost depistate 22 cazuri pozitive, (care vor fi introduse in platforma CORONA FORMS până la ora 17:30).
• Număr persoane externate de la începutul pandemiei: 255 din care:
- Persoane vindicate: 196;
- persoane externate la cerere: 59 (în baza OMS, în baza Deciziei Curtii) şi 82 persoane pozitive care au refuzat internarea şi sunt izolate la domiciliu + 1 persoane pozitive în aşteptare.
• Număr persoane internate confirmate Covid-19: 113(dintre care 5 la ATI şi 0 ventilati mecanic).
• Număr total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 17.
• Număr total persoane testate Covid-19 de la începutul pandemiei: 5.198“, a transmis Direcţia de Sănătate Publică Olt.