VIDEO-FOTO Brad unic în România, împodobit cu fuste şi salbe ţigăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
brad cu fuste de tiganci

Moş Crăciun va pune cadourile sub un brad special, la Casa Regală de la Sibiu. Este împodobit cu fuste şi salbe ţigăneşti, dar şi cu nelipsiţii bănuţi aducători de noroc.

Agitaţie mare la Casa Regală de la Sibiu, unde membrii familiei Cioabă au decis să întâmpine naşterea Domnului cu un brad absolut special, unic în România. Pe un suport din cupru, special creat în acest scop, au fost prinse ramuri de brad iar apoi bradul a fost împodobit cu fuste tradiţionale ţigăneşti şi salbe cu renumiţii bănuţi aducători de belşug. 

Dacă pe partea de jos şi la mijloc crengile de brad au fost împodobite cu fuste ample, largi, partea de sus a bradului a fost înfăşurată cu fuste mici, croite atent, asemeni celor cu care este îmbrăcată păpuşa Lulica. 

”Ideea face parte din proiectul meu pe scară mai largă, privind promovarea tradiţiei romilor. Eu vreau să creez aceste lucruri prin care promovez portul tradiţional pentru ca tinerilor noştri din comunitate să nu le mai fie ruşine că îmbracă acest costum, că fac parte din această etnie”, spune Dorin Cioabă, fiul regelui romilor, Florin Cioabă. 

La fustele care împodobesc bradul s-a lucrat aproximativ două săptămâni iar sub fusta de la bază vor fi puse pungi cu dulciuri pentru copiii nevoiaşi.   

Sărbătoare în familie, cu bucate tradiţionale

La fel ca întotdeuna, pentru familia Cioabă masa de Crăciun este una în familie, cu preparate tradiţionale. ”De pe masa de Crăciun nu au voie să lipsească rânza şi bândăreţul, preparate specifice romilor, şi de asemenea cozonacii, sarmalele şi prăjiturile”, spune Sighişoara Cioabă, soţia lui Dorin Cioabă. 

Atât rânza, cât şi bândăreţul, se fac din muşchi de porc. La rânză, se lasă muşchiul în baiţ cu usturori, sare şi piper de pe o zi pe alta, apoi se pune în burta de porc, se coase, se afumă, apoi se fierbe iar la final se dă puţin la cuptor, apoi poate fi servit. Bândăreţul se prepară la fel, doar că între cele două bucăţi de muşchi se aşează felii de limbă de porc.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite