UPDATE Descinderi la membrii unei grupări implicate în infracţiuni informatice. O parte din învinuiţi acţionau din închisoare. Liderul grupării e condamnat pentru omor deosebit de grav VIDEO FOTO
0
DIICOT Sibiu a descins, marţi dimineaţă, la membrii unei grupări infracţionale implicate în îinfracţiuni informatice şi înşelăciune. Au loc aproximativ 30 de percheziţii.
UPDATE 3: Liderul grupării, sibianul Petre Mihai Dan, aflat în arest pentru o infracţiune de omor deosebit de grav comisă în judeţul Sibiu în anul 2006, şi ceilalţi cinci deţinuţi împreună cu care opera s-au cunoscut în închisoare. Aici, operaţiunile erau efectuate cu telefoane mobile de ultimă generaţie, conectate la internet.
”Ofiţerii brigăzii au destructurat o grupare infracţională organizată care avea ca şi preocupări săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune şi infracţiuni informatice. În fapt, liderii grupării care se aflau în stare de detenţie în penitenciare din ţară au racolat aşa-numitele ”săgeţi” care aveau rolul de a scoate sumele de bani cu care băncile sau societăţile comerciale prejudiciate erau păgubite.
În realizarea activităţilor infracţionale cei aflaţi în detenţie foloseau telefoane mobile din generaţia smartphone, cu acces la internet. Contactau reprezentanţii Money Gram sau Western Union de la băncile respective şi sub legenda că sunt de la un serviciu de securitate bancară le solicitau să facă simulări în ceea ce priveşte transferul de bani. Simulările respective de fapt erau transferuri de bani pur şi simplu, în momentul în care primeau de la operatorul respectiv codul unic pentru transfer îl trimiteau prin SMS săgeţilor din afara penitenciarului care de îndată retrăgeau banii respectivi”, precizează comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.
Anchetatorii spun că prejudiciul stabilit până acum, respectiv 350.000 de euro, ar putea fi mai mare, urmând să fie stabilit după cercetările făcute pe tranzacţiile din străinătate.
”Cercetările sunt continuate vizavi de fapte de înşelăciune comise faţă de alte bănci sau alţi agenţi economici operatori cu Western Union sau Money Gram din afara ţării, din alte ţări - din ce am stabilit până acum operaţiunile s-au desfăşurat şi în Italia, Spania, Emiratele Arabe, Bulgaria. Prejudiciul ar putea să fie mai mare, dar putem să discutăm despre asta doar după ce vom face cercetările care se impun prin comisiile rogatorii”, a mai spus comisarul şef Berbeceanu.
UPDATE 2: Din investigaţiile efectuate în cauză a reieşit că faptele prin care au fost prejudiciate mai multe bănci (Transilvania, Garanti, BCR, Reiffeisen, Carpatica, Smith&Smith, Sharif Jabri) şi Poşta Română prin sistemul de transfer mandat on-line au fost săvârşite de către un grup infracţional constituit la începutul anului 2011 de către Petre Mihai Dan, considerat liderul grupării, închis pentru omor deosebit de grav, împreună cu alţi patru bărbaţi, doi dintre ei foşti deţinuţi.
Liderul grupării şi-a asumat rolul de a efectua apelurile telefonice către agenţii Money Gram şi Western Union sub o identitate falsă şi de a-i induce pe aceştia în eroare pentru a-i determina să introducă date nereale în aplicaţiile de transfer menţionate, prin care în realitate se efectuau transferuri de bani către persoanele indicate de către acesta.
Alţi învinuiţi aveau rolul de a văuta şi de a recruta persoane dispuse să scoată banii din transferurile Money Gram şi Western Union. Aceştia, după ce recrutau ”săgeţile” şi le luau actele de identitate, i le comunicau telefonic în închisoare liderului grupării pentru ca acesta să le indice la rubrica beneficiari ai transferurilor de bani, în discuţiile telefonice efectuate la agenţiile Money Gram şi Western Union.
Îniante de iniţierea apelurilor telefonice frauduloase atenţiona recrutatorii asupra acestui lucru întrucât trebuiau să aibă pregătite ”săgeţile” şi să acţioneze foarte repede în vederea ridicării banilor, pentru a evita riscul blocării tranzacţiilor.
Imediat după obţnerea codului unic al tranzacţiei acesta era transmis prin SMS recrutatorilor, care apoi îl înmânau ”săgeţilor” pe bileţel sau tot sub forma unui mesaj telefonic, ”săgeţile” fiind transportate de recrutatori succesiv la mai multe locaţii pentru a efectua retragerile, pentru a nu atrage atenţia asupra lor.
După ce ridicau banii ”săgeţile” primeau un comision iar restul banilor îi înmânau recrutatorilor. Aceştia, după ce îşi opreau partea lor din banii retraşi, personal sau prin intermediari îi duceau banii tatălui lui Petre Mihai Dan, care se ocupa în continuare de gestionarea acestora, pentru a-i asigura fiului său în penitenciar finanţarea şi ”mijloacele tehnice” pentru a continua săvârşirea infracţiunilor.
Pentru a fi convingători membrii grupării trimiteau, în unele cazuri, mesaje electronice pe adresele de e-mail de serviciu ale casierilor, folosind adresa antifrauda.westernunion@gmail.com, în care li se aducea la cunoştinţă că urmează să aibă loc ”simulări” privind sistemul Western Union sau Money Gram, fiind chiar indicat şi un număr de telefon fix aparţinând Romtelecom, număr ce era anterior ”preluat” de autori, prin devierea apelului către numărul de mobil folosit de aceştia în penitenciar (în acest caz posesorii de bună credinţă ai postului telefonic fix erau sunaţi în prealabil şi determinaţi, sub pretextul existenţei unor defecţiuni ale liniei telefonice, să formeze codul 914 urmat de numărul de telefon mobil pe care se făcea redirecţionaarea).
Din cei 64 de învinuiţi în dosar 6 sunt deţinuţi în penitenciare, cu condamnări pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, trafic de persoane, trafic de dorguri, tentativă de omor).
UPDATE 1: Percheziţiile făcute de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu au loc în Ploieşti, Dâmboviţa, Bucureşti şi Ilfov şi pun în aplicare 70 de mandate de aducere, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu înşelăciuni. De asemenea, sunt efectuate 3 controale în Penitenciarele Oradea, Mărgineni şi Ploieşti.
La acţiune participă şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii informatice din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, B.C.C.O. Bucureşti, S.C.C.O. Ilfov, S.C.C.O. Dâmboviţa, precum şi de intervenţie rapidă de la Serviciile de Acţiuni Speciale din Alba, Sibiu, Ilfov şi Prahova, potrivit IGPR. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din I.G.P.R.
Înşelăciuni informatice din spatiile gratiilor
În fapt, o parte din membrii grupării sunt suspectaţi că au contactat telefonic, din penitenciar, mai mulţi casieri ai unor bănci, iar sub pretextul nefuncţionării sistemului informatic al unor societăţi de transfer financiar i-au convins pe aceştia să efectueze ,,simulări”, care în realitate au fost transferuri reale.
Pentru a fi convingători, membrii grupării trimiteau anterior e-mail-uri pe adresele de e-mail de serviciu ale casierilor, folosind o adresă ce crea aparenţa uneia oficiale, în care li se aducea la cunoştinţă că urmează să aibă loc ,,simulări” privind sistemul de transfer financiar. Era indicat chiar şi un număr de telefonie fix, care, în prealabil, erau făcute modificări pentru devierea apelului către numărul de mobil folosit de suspecţi în penitenciar.
Imediat după obţinerea codului unic al tranzacţiei, acesta era transmis prin SMS legăturilor din afara penitenciarelor, care se ocupau şi cu recrutarea săgeţilor, ale căror date erau folosite în simulări. După ce ridicau banii, săgeţile îşi opreau comisionul şi înmânau banii liderilor grupării sau familiilor acestora.
O parte din sumele de bani ridicate erau introduse în penitenciar cu prilejul vizitelor. De asemenea, banii erau transmişi şi prin intermediul mijloacelor electronice.
Prejudiciu de 350.000 de euro
Totodată, membrii grupării sunt suspectaţi au contactat operatori ai societăţilor de transfer financiar din mai multe ţări (Spania, Italia, Cehia, Bulgaria, Anglia, Emiratele Arabe Unite etc.) pentru a-i convinge să efectueze simulări, fiind înşelaţi astfel mai mulţi operatori din străinătate.
Prejudiciul cauzat, estimat până în prezent, este de 350.000 de euro.
Pe lângă simulările din sistemele de transfer financiar, există indicii că membrii grupării se ocupau cu înşelăciuni prin telefon sau cu fraude privind coduri de încărcare pentru cartele prepay.
În cauză a fost începută urmărire penală faţă de 58 de persoane care sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Unul dintre învinuiţi este condamnat pentru omor deosebit de grav la 25 de ani de închisoare, în cazul uciderii la Sibiu, în urmă cu câţiva ani, a unui cetăţean german.
Urmează să fie duse la audieri 64 de persoane, din mai multe judeţe.





