Ultima şansă pentru a reprezenta Mediaşul în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Municipiul Mediaş
Municipiul Mediaş

Aceasta este ultima săptămâna în care artiştii sibieni se pot înscrie pentru a obţine o bursă de creaţie timp de o lună în Austria.

CITIŢI ŞI:

La Mediaş ajutoarele de la UE se distribuie lunea şi joia

Încă nouă paturi la Unitatea de Asistenţă Medico – Socială din Mediaş

Scopul bursei este de a crea lucrări artistice pentru a reprezenta Mediaşul în Europa. Încă din 2009 Mediaşul este partener în cadrul proiectului CREA.RE “Creative Regions”, proiectul având drept obiectiv impulsionarea segmentului creativ la nivel local prin organizarea de evenimente şi elaborarea de strategii pe termen mediu şi lung.

Una dintre seriile de activităţi care vor fi organizate în cadrul acestui proiect este reprezentată de o serie de cinci expoziţii de afişe artistice în cinci oraşe din Germania,  Polonia, Austria şi Spania.

Premiul pentru artistul sibian  câştigător constă într-o bursă de creaţie de o lună de zile la Linz, perioadă în care se va pune la dispoziţie o locuinţă  şi un studiu de creaţie şi suma de 800 de euro pentru a acoperi transport, cazare şi cheltuieli de diurnă. În decursul acestei perioade artistul are obligaţia de a concepe o altă lucrare reprezentativă care să reflecte  cât mai bine obiectivul proiectului CREA.RE. Cei interesaţi de bursă trebuie să contacteze primăria Mediaş.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite