Sibiu: Ramona Sterpan este motociclista pasionată de bijuterii | adevarul.ro

Sibiu: Ramona Sterpan este motociclista pasionată de bijuterii

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Sibiu: Ramona Sterpan este motociclista pasionată de bijuterii
Sibiu: Ramona Sterpan este motociclista pasionată de bijuterii

Ramona Sterpan a făcut judo de performanţă, este pasionată de motociclete şi crează cercei pentru motocicliste.

 Se poate spune că Ramona a crescut printre motociclete pentru că părinţii ei au fost motocilişti. „Toată familia mea a crescut printre motociclete. Când eram mică, tata mă plimba pe rezervorul motorului. El a făcut parte din grupul de motociclişti care exista în Sibiu pe vremea lui Ceauşescu. Prietenul, sora şi cumnatul  meu sunt motociclişti, până şi nepoţica mea, în vârstă de 8 ani, are o mini-motocicletă de enduro“,  spune ea.

Inspirată de o prietenă, a descoperit că-I place să  realizeze bijuterii. Şi-a cumpărat pastă ceramică, pensule şi culori acrilice şi  acum creează cercei şi medalioane pe care le pictează. În plus, Ramona realizează bijuterii cu diferite motive tribale sau chinezeşti. Pasiunea  pentru lucrurile confecţionate manual a moştenit-o de la tatăl său. „Tatăl meu a făcut pirogravură mult timp şi probabil de acolo au venit şi tendinţele mele spre domeniul acesta a lucrurilor făcute cu mâna“, spune Ramona

Un om plin de pasiuni

Pe lângă cercei şi motociclete,  tânăra adoră sportul. A practicat judo de preformanţă timp de şase ani. S-a apucat de acest sport în clasa a IX-a, dintr-o întâmplare. Profesoara ei de sport a remarcat-o şi i-a propus să meargă la cursurile de judo pe care le susţinea soţul ei. „Domnul Chindriş  mi-a spus că am potenţial şi astfel am mers şase ani la rand la antrenamente, iar pentru mine nu a fost un simplu sport sau un sport de întreţinere. În fiecare zi aveam două ore de antrenament pe care nu le ratam“, povesteşte Ramona.

Sportul de performanţă necesită efortui mari din partea cealui care îl practică, iar Ramona a avut ambiţia să fie cea mai bună. „Eram trup şi suflet pentru judo. Cea mai importantă performanţă a fost medalia de argint, obţinută la un concurs naţional care a avut loc în Austria în 1999“, spune tânăra.

După şase ani de judo, a renunţat pentru că a trebuit să-şi găsească un loc de muncă. Dar nu a renunţat la sport şi s-a apucat de Tae-Bo, iar apoi de Karate  Kyokushin, cel mai dur şi mai consistent stil de karate din lume. „Îmi plac pur şi simplu. E vorba despre o ordine a trupului şi a sufletului. Îmi place mult disciplina dintr-o sală de arte marţiale şi respectul dintre luptători şi sempai. Sunt sporturi care-ţi schimbă felul de a gândi şi te formează“, explică Ramona.

 

Profil

Născută

10 august 1982, Sibiu

Educaţie

Facultatea de Turism

Ocupaţie

manager

Familie

Necăsătorită

Ce-i place

Îmi plac căţeii, motocicletele, desenele animate cu Tom şi Jerry şi tatuajele. „Îmi mai plac castele, pentru că îmi place istoria lor şi pentru că îmi place tot ce e din piatră şi e vechi. Cel mai mult îmi place să iubesc, este extraordinar să iubeşti cu adevărat“.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să stau mult timp departe de iubitul meu. Adi.  Nu-mi place falsitatea, lucru care cred că nu place nimănui. Urăsc aglomeraţia în trafic, ciorba de fasole şi manelele. Nu suport însă oamenii care nu respectă motocicliştii în trafic.“

Care este următorul pas important pe care vrei să îl faci?

Aş vrea să-mi cumpăr o motocicletă. Mi-am luat permisul pentru categoria A şi chiar mi-ar plăcea o Honda VT 500 Custom. E veche la fel ca istoria, dar mi se portiveşte bine, pentru că am testat-o.

Te-ai muta vreodată din Sibiu?

M-am născut în Sibiu şi de atunci stau aici. Îmi iubesc oraşul şi cred că este cel mai frumos oraş din România.

 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite