Sibiu: Cinematograful sibian, în colaps
0
De la începutul lunii până în prezent, mai puţin de 500 de oameni au trecut pragul singurului cinematograf din oraş, iar numărul cinefililor este în scădere de la o lună la alta.
Dacă în urmă cu câţiva ani, sute de persoane stăteau la cozi pentru a prinde un bilet la filmele care rulau în acea zi, după care urma o întreagă „luptă” pentru a ocupa unul din cele mai bune locuri din sală, astăzi absenteismul publicului sibian se face simţit încă de la intrare şi doar filmele foarte importante mai adună cât de cât sibienii la cinema.
De la săli arhipline la scaune libere
Samoilă Solomon lucrează în cinematografie din anii '70, iar din 2004 este administratorul cinematografului Arta. Acesta povesteşte cu nostalgie despre perioada de dinainte de 1990, când în Sibiu existau 15 unităţi în mediul rural şi alte 15 în mediul urban, subordonate Întreprinderii Judeţene Cinematografice, şi spune că după această perioadă s-a intrat într-o stare de degringoladă. „Tinerii au început să aibă alte procupări, iar piaţa media s-a diversificat foarte mult. Eu ieşisem la pensie, iar în 2004 m-au rechemat să administrez acest cinematograf, care este şi singurul care a supravieţuit. L-am găsit într-o stare extrem de proastă, dar am reuşit să-l repun pe picioare şi a mers bine până la sfârşitul anului trecut”.
Filmul în vreme de criză
De la începutul anului până în prezent însă, lucrurile au mers din ce în ce mai prost, iar cinematograful parcă începe să se stingă. „Este o scădere considerabilă. Anul trecut, în iunie, 2.152 de persoane au venit la film, iar în iulie au fost 3.754. Anul astă însă, pot spune că se simte foarte tare şi criza economică, pentru ca am avut doar 976 de vizitatori în iunie, iar luna aceasta, până în prezent, nu avem mai mult de 500. Chiar şi cei care încă mai vin, am obesrvat că au renunţat la sucuri sau pop-corn şi intră în sală doar cu biletul. Abia reuşim să plătim utilităţile şi angajaţii, dar până în momentul de faţă nu am putut achita impozitul pe clădire pentru primul semestru, de 21.000 de lei. Regia de Distribuţie de la Cluj, cei de care aparţinem a plătit 16.800 de lei, restul urmând să-i plătim până în septembrie, dacă vom avea încasări”, a mai spus Samoilă Solomon.
Administratorul cinematografului este însă optimist şi speră ca următoarele filme care vor ajunge la Sibiu să atragă un public mult mai numeros. Cinematograful Arta prezintă săptămânal câte un film dintre cele mai noi apărute pe piaţă, având câte patru reprezentaţii zilnic. Preţul unui bilet este de 6 lei, pentru proiecţia de la ora 14.00 şi 8 lei pentru proiecţiile de la orele 16.30, 19.00 şi 21.30.
Cinematograful dispune de 238 de locuri.























































