Primul cimitir pentru animalele de companie din Sibiu prinde contur. Capacitate de 2.000 de locuri, printre care și Suprem VIP
0Primăria Sibiu face pași concreți pentru realizarea primului cimitir destinat animalelor de companie din oraș, după ce a depus la Agenția pentru Protecția Mediului memoriul de prezentare al proiectului. Investiția este estimată la aproape 9,5 milioane de lei și vizează amenajarea unui spațiu cu până la 2000 de locuri de înhumare, conceput ca un parc memorial.

Proiectul ar urma să fie implementat în perioada 2026–2028, în zona Dealul Gușteriței, în vecinătatea adăpostului de animale fără stăpân administrat de municipalitate, potrivit presei locale Turnul Sfatului.
Inițial, capacitatea era estimată la aproximativ 600 de locuri, însă a fost extins la un maximum de 2000 de locuri, dintre care 233 vor fi VIP. Suprafața totală este compusă din două loturi: un teren de 5.000 mp destinat cimitirului propriu-zis și un al doilea teren de 519 mp, care va fi amenajat ca parcare.
Reprezentanții Primăriei Sibiu precizează că, în prezent, posesorii de animale din municipiu nu au la dispoziție opțiuni legale și sigure pentru înhumarea sau incinerarea animalelor de companie, fiind nevoiți să apeleze la soluții neoficiale sau la servicii din alte județe. Aceste practici sunt ilegale și pot afecta mediul și sănătatea publică, inclusiv prin contaminarea apelor subterane.
Cimitirul va fi dotat cu alei pietonale și alei ocazional carosabile, pentru acces facil al vizitatorilor și al vehiculelor de întreținere, precum și cu un sistem de iluminat public pentru siguranță pe timp de noapte. De asemenea, vor fi amplasate bănci, coșuri de gunoi și o platformă specială pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
În cadrul cimitirului vor putea fi înhumate toate animalele de companie, indiferent de talie: câini, pisici, iepuri, rozătoare, păsări, reptile și alte animale de dimensiuni mici. Vor exista aproape 200 de locuri VIP, care oferă facilități suplimentare, precum și 43 de locuri Suprem VIP, destinate inclusiv animalelor de talie foarte mare, cu servicii premium.
„Având în vedere că, în primii ani de funcționare, cimitirul nu va fi intens populat, acesta va avea inițial un caracter de parc. În această perioadă, platformele destinate locurilor de înmormântare vor fi însămânțate cu semințe pentru pajiști naturale, pentru a asigura o imagine unitară, verde și prietenoasă, până la ocuparea efectivă a spațiilor. Această abordare contribuie la integrarea armonioasă a spațiului în peisajul urban și la crearea unui ambient liniștit pentru vizitatori”, se arată în documentația Primăriei Sibiu.























































