Poliţia a deschis dosar penal după ce un urs care s-a plimbat pe străzile şi pe acoperişurile mai multor case din centrul Sibiului a fost omorât
0Un urs care a fost văzut miercuri dimineaţă în centrul oraşului Sibiu a fost prins şi împuşcat mortal într-o curte, la distanţă foarte mare de locul în care a fost zărit prima dată.
UPDATE 12.35 Poliţia a deschis dosar penal în cazul uciderii ursului care a ajuns în Sibiu
Poliţia Sibiu a deschis, miercuri, dosar penal pentru uz de armă letală după uciderea ursului care a ajuns în oraş şi a străbătut mai multe străzi înainte de a fi prins în curtea unei fabrici.
„Este vorba despre folosirea unei arme de foc în oraş, iar aceasta este procedura. Se deschide dosar de cercetare penală pentru uz de armă de foc. În această situaţie, însă, a fost caz de necesitate, iar condiţiile folosirii armei au fost clare”, a declarat pentru news.ro Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Potrivit acesteia, s-a încercat tranchilizarea animalului, dar procedura nu a reuşit.
”Problema când se trage cu armă cu tranchilizante este că, pentru a-şi face efectul, trebuie să te apropii foarte mult de animal. Au încercat, dar procedura a eşuat. S-a considerat că este mai sigur pentru populaţie, dată fiind starea de agitaţie a animalului, să se intervină cu o armă de foc. S-a tras de la mai mult de 50 de metri de către un membru al Asociaţiei Vânătorilor”, a mai declarat Luciana Lazăr.
FOTO Adevărul
De când a fost văzut prima dată până în momentul în care a fost prins, ursul a trecut pe lângă mai multe sedii de bănci, pe lângă un hotel, prin preajma mai multor unităţi de învăţământ, dar şi prin apropierea celei mai mari pieţe agroalimentare din municipiul Sibiu.
”La rapiditatea cu care se mişca, sărea garduri, ursul era un real pericol. S-a încercat cu tranchilizante să se oprească ursul, dar nu s-a reuşit. La un moment dat, ursul a intrat în curte la fabrica de mobilă, unde erau 50 de oameni, care erau în pericol. Tranchilizantul îşi face efectul în funcţie de cum prinzi animalul, cât de adânc intră, câţi ani are animalul. Tranchilizantul, din ce mi s-a explicat, putea să-şi facă efectul şi după 30 de minute”, a declarat presei prefectul Cristian Roman.
Potrivit datelor preliminare ursul avea aproximativ şase ani şi circa 150 de kilograme.
Directorul Direcţiei Silvice Sibiu, Ioan Terea, susţine, însă, că ursul ar fi putut veni de pe fondurile de vânătoare private din apropiere.
”Pădurea Dumbrava este o pădure mare, nu au linişte şi condiţiile necesare. Nu cred că este de acolo. În zona Guşteriţa, pădurea este tânără, deasă şi au condiţii mult mai bune de trai. Nu ştim exact de unde este, există două fonduri de vânătoare private limitrofe oraşului, dar nu ştim exact ce efective de animale au”, a declarat Ioan Terea.
UPDATE 08.50 După aproape două ore de căutări, ursul a fost prins pe str. Lungă, în curtea unei fabrici, unde a fost împuşcat mortal de vânători. S-a încercat capturarea lui cu tranchilizante, dar fără succes, ursul fiind împuşcat cu o armă de vânătoare, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu. Decizia a fost luată pentru că riscul ca ursul să devină agresiv era foarte mare.
Iniţial, animalul a fost văzut în zona centrală a oraşului Sibiu, o echipă mixtă de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai Grădinii Zoologice intervenind pentru localizarea şi prinderea acestuia, după ce a străbătut jumătate de oraş.
UPDATE 08.20 Ursul a fost localizat de echipajele mixte care îl caută. Animalul s-a plimbat pe mai multe străzi şi pe acoperişurile unor case din centrul oraşului, înainte de a se refugia în una dintre curţi. Casele din zonă sunt evacuate.
„În municipiul Sibiu, zona Ibis, Someşului, se semnalează prezenţa unui urs în libertate. Zona este împânzită de poliţişti, jandarmi, poliţie locală, pentru a găsi animalul. Nu este o semnalare falsă! Recomandăm evitarea zonei. Vă rog săb publicaţi pe orice cale pentru a preveni populaţia. Perimetru posibil: între Calea Dumbrăvii şi Hotel Ramada“, se arată în mesajul IPJ Sibiu.
FOTO Adevărul
Ursul a fost văzut de mai multe persoane în zona centrală a oraşului Sibiu, miercuri dimineaţă.
Reprezentanţii Grădinii Zoologice ajută Poliţia la căutarea ursului care nu a scăpat de la Zoo, ci ar fi venit în oraş din Pădurea Dumbrava.