O angajată de la Muzeul Brukenthal s-a sinucis aruncându-se de la etajul 9

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 59 de ani, bibliotecară în cadrul Muzeului Naţional Bruckenthal, a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa ieri dimineaţa, din motive care rămân un mister. Femeia s-a aruncat în gol de la etajul 9, de pe pasarela interioară a unui bloc situat pe Aleea Fraţii Buzeşti.

CITIȚI ȘI:

Dan Buta, administratorul pârtiei de la Gura Râului, a murit într-un accident cu ATV-ul GALERIE FOTO

Au furat mașina unui ”client”, pentru că nu le-a plătit partida de sex. Vezi imagini VIDEO în EXCLUSIVITATE

Vecinii femeii, care era divorţată, sunt şocaţi de cele întâmplate.

Aceştia spun că era o fire liniştită, şi nu s-a plâns că ar fi avut ceva probleme grave în ultima perioadă. „Era o femeie liniştită, nu am avut niciodată probleme cu dânsa. Avea un băiat, care era căsătorit, şi locuia în apartament împreună cu el şi cu nora.

Ultima dată am văzut-o vineri seara, spunea că şi-a pierdut telefonul la cimitir”, a povestit Petru Bărăgan, un vecin al femeii. Şi şeful femeii, directorul instituţie de cultură, spune că regretă cele întâmplate.

„Eu sunt pe teren, pe un şantier arheologic şi am aflat vestea de la colegii mei din Sibiu. Îmi pare foarte rău pentru ea. Era o fire puţin mai retrasă, mai liniştită, dar era un angajat bun, a scris şi cărţi, îşi făcea treaba foarte bine. Mi-a părut foarte rău să aud vestea aceasta astăzi. Dumnezeu să o odihnească!”, a spus directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite