Monica Anghel şi Paula Seling urcă pe scenă în week-end-ul de deschidere al Târgului de Crăciun de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta, organizatorii Târgului de Crăciun au conceput programul artistic al evenimentului sub tema “Colors of Christmas”, iar auriul, verdele, albastrul, argintiul şi roşul vor fi cele cinci culori pe care le va ”purta” Târgul de Crăciun din Sibiu în această a şaptea ediţie.

Primul week-end în care este deschis târgul, 22-23 noiembrie, va fi ”weekendul auriu”. În seara zilei de 22 noiembrie, la ora 19 sibienii şi turiştii sunt invitaţi la ceremonia de inaugurare a târgului şi aprinderea iluminatului festiv în oraş, dar şi la un concert extraordinar susţinut de Monica Anghel alături de formaţia lui Andrei Tudor şi de orchestra simfonică din Sibiu condusă de dirijorul Ionel Tudor. 

În seara zilei de 23 noiembrie, la ora 19, iubitorii genului gospel vor avea ocazia să vadă un proiect muzical unic iniţiat de Brad V. Johnson (n.r fost membru Boney M.) împreună cu Andrei Tudor Band, în colaborare cu Paula Seling şi grupul vocal "Acapella". Acest moment muzical a fost special creat pentru concertul de la Sibiu.

30 noiembrie – 1 decembrie va fi ”weekendul roşu”. În data de 30 noiembrie, va avea loc “Festivalul de datini şi obiceiuri”, un spectacol folcloric cu muzică şi dansuri tradiţionale, realizat în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA., iar în 1 decembrie, de Ziua României, Camelia Cosma Stoiţă, Traian Stoiţă şi Ioana Brad vor colinda româneşte.

7-8 decembrie va fi ”weekendul albastru” şi va aduce pe scenă colinde şi cântece de Crăciun din repertoriul internaţional - muzică vieneză din creaţiile lui Johann Straus şi piese jazzy care vor fi readuse în prim-plan de orchestra Formuzica şi de sibienii de la Guilty Lemon.

14-15 decembrie va fi ”weekendul verde”, care este dedicat muzicii rock ‘n roll, adusă pe scenă de către artiştii din Electric Band şi Joy Band.

21-22 decembrie este ”weekendul argintiu”, când grupul vocal "Acapella", condus de George Miron, care abordează atât muzică pop şi cross-over cât şi muzică clasică şi sacră va încheia seria “Colors  of  Christmas”. 

Vă mai recomandăm: 

Regal folcloric la Sibiu. Peste 600 de artişti vin la Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”

Târgul de Crăciun din Piaţa Mare se deschide pe 22 noiembrie

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite