Vrei să fii voluntar? Acum ai şansa
0
Asociaţia Stea a organizat astăzi o conferinţă de presă cu ocazia lansării proiectului „Voluntariat pentru incluziunea copiilor şi tinerilor străzii“, pe care asociaţia îl desfăşoară în calitate de partener în perioada ianuarie-decembrie 2013.
Proiectul este finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul Programului „Tineret în Acţiune“. La baza acestei iniţiative se află oportunitatea de a permite tinerilor să desfăşoare activităţi de voluntariat până la 12 luni într-o altă ţară, decât ţara lor de reşedinţă. Dincolo de beneficiile aduse comunităţii locale, voluntarii deprind noi abilităţi şi limbi străine şi decoperă alte culturi, principiile şi parcticile învăţării non formale guvernând întreaga lor activitate.
Proiectul se bazează pe un parteneriat bilateral între organizaţia Popica Onlus din Italia, care îndeplineşte rolurile de Organizaţie de Trimitere şi Organizaţie de Coordonare a activităţii de voluntariat a unei tinere din Italia în beneficiul comunităţii locale din Satu Mare. Acest proiect se înscrie într-un amplu program iniţiat în primăvara anului 2009 numit „StradAlternativa”, care urmăreşte sprijinirea unei graduale integrări sociale a copiilor şi tinerilor străzii printr-un mecanism complex de intervenţie socială ce cuprinde 3 etape: contactul stradal prin unitatea mobilă, centrul de zi şi locuinţa protejată.
„Sper ca acest proiect să fie pentru mine o oportunitate de dezvoltare din punct de vedere personal . Voi contribui la dezvoltarea activităţilor, la iniţierea de activităţi noi. Este o muncă dificilă pe care asociaţia o managerizează deja foarte bine“, a declarat Ylenia Perottelli, voluntar.