Un tânăr a furat maşina unui livrator de pizza şi a vândut-o cu 600 de euro. Hoțul, trimis în judecată

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, din judeţul Satu Mare, a fost trimis în judecată sub acuzația că, anul trecut, a furat maşina unui livrator şi a vândut-o cu 600 de euro.

Fapta a avut loc pe 23 iulie 2024, în jurul orei 7.50, în parcarea unui bloc din Cartierul Micro 15, potrivit Presa SM.

Tânărul a profitat de faptul că mașina avea geamul din stânga faţă deschis și cartela de contact în interior și a plecat cu autoturismul.

La scurt timp, a vândut mașina unui alt individ, cu suma de 600 euro, după negocieri.

Hoțul a fost identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. 

Tânărul a profitat de imprudența livratorului. FOTO captură Presa SM
Tânărul a profitat de imprudența livratorului. FOTO captură Presa SM

Cumpărătorul le-a mărturisit polițiștilor că tânărul l-a înduioșat când i-a spus că are nevoie de bani pentru operaţia fiului său.

Potrivit cumpărătorului, după ce ce i-a înmânat banii, a obţinut autoturismul, împreună cu cartela, certificatul de înmatriculare, certificatul de inspecţie tehnică periodică și asigurarea autoturismului, fără a încheia un contract de vânzare – cumpărare.

La mai puțin de o jumătate de an distanță, tânărul a fost trimis în judecată pentru furt.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite