Satu Mare: Riscă puşcăria pentru moartea propriului copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra Rodica Gorgan, femeia care şi-a abandonat copiii pe un câmp, iar unul dintre ei a murit, riscă să decadă şi din drepturile părinteşti. Rodica Gorgan este cercetată pentru omor din culpă şi riscă până la cinci ani de închisoare, dacă se face vinovată de moartea fetiţei sale în vârstă de 3 ani.

După ce şi-a abandonat trei din cei patru copii pe un câmp, Rodica Gorgan (23 de ani) din Hurezu Mare, este cercetată penal pentru uciderea din culpă a unuia dintre copii, Claudia, o fetiţă de numai trei care a muri de frig pe câmp. Mama spune că şi-a lăsat copiii în câmp pentru a pleca după ajutor la postul de Poliţie aflat la patru kilometri de locuinţa lor, deoarece concubinul ei a bătut-o şi a dat-o afară din casă. La mijlocul drumului însă, spunea femeia, copiii ei au obosit şi nu au mai putut continua drumul, astfel că pe cei trei mari i-a lăsat pe câmp şi a continaut drumul cu bebeluşul de opt luni.
„Noi ne-am autosesizat luni şi am demarat şi o anchetă. Am contactat şi mama pentru a stabili ce s-a întâmplat, respectiv în ce condiţii a trăit familia şi care au fost motivele pentru care a fost nevoită să-şi lase copiii noaptea pe un câmp. În ceea ce ne priveşte, vom face tot posibilul ca aceşti copii să fie în siguranţă, cel puţin pe durata desfăşurării anchetei“, spune Mihaela Bonea, şef Serviciu Abuzuri din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Concubinul, luat la întrebări
Rodica Gorgan este cercetată acum pentru ucidere din culpă. „Deocamdată doar femeia este cercetată penal, însă vom face verificări în aceste zile pentru a stabili dacă există parte de vinovăţie şi a concubinului. Este posibil ca în urma cercetărilor să se schimbe încadrarea juridică în omor şi ca cercetările să se extindă şi asupra bărbatului“, spune Voicu Bara, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. În cele ce urmează, vor fi audiaţi atât mama, cât şi concubinul acesteia, respectiv vecinii şi copiii.
Discernământ discutabil
Directorul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, spune că în cele ce urmează mama va fi examinată medical pentru a se stabili starea ei psihică. „Aparent pot spune doar că tânăra are un intelect subliminal. Vom încerca să-i ţinem internaţi cât se poate de mult, deoarece ei nu au unde să se întoarcă“, spune Adrian Marc.
Dacă însă se dovedeşte nevinovăţia ei, ea va primi chiar şi ajutor de la stat pentru a-şi creşte micuţii. „După externare şi până la finalizarea anchetei le vom asigura plasament de urgenţă, iar dacă mama se va face vinovată, vom lua măsuri de decădere din drepturile părinteşti ale acesteia. Dacă nu, vom oferi sprijin pentru familie“, mai spune Mihaela Bonea, şeful Serviciului Abuzuri.
Rodica Gorgan riscă închisoare de la 1 la 5 ani pentru omor din culpă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite