Rocadă: Trei licee sătmărene fac schimb de sedii între ele
0Colegiul „Kolcsey Ferenc“ se mută la Liceul de Arte, acesta va ocupa actualul sediu al Liceului Reformat, care va ajunge din toamnă în locul Colegiului „Kolcsey“. Colegiul „Kolcsey Ferenc“ trebuie să elibereze sediul în care funcţionează de 62 de ani, care a fost retrocedat Bisericii Reformate.
Unul dintre cele mai importante licee maghiare din Transilvania, Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc“, trebuie să se mute după ce timp de 62 de ani a funcţionat într-o clădire monument istoric. Aceasta a fost retrocedată în 2004 Parohiei Reformate, căreia până acum liceul i-a plătit chirie.
Foto: Directorul Elek Emerik spune că peste 100 de generaţii au absolvit băncile acestei şcoli
Liceu în două sedii
Actualul sediu al liceului cuprinde aripa veche, construită în secolul al XIX-lea de reformaţi, şi aripa nouă, construită de municipalitate în anii 1970. Aripa veche, care reprezintă două treimi din spaţiile destinate procesului de învăţământ, trebuie evacuată. În locul acesteia, şcoala a primit un spaţiu care reprezintă însă doar jumătate din cel iniţial, în clădirea în care funcţionează acum Liceul de Arte. „Aici avem cele mai importante săli şi laboratoare, iar dacă ne mutăm totul se înjumătăţeşte şi vom sta înghesuiţi un an şcolar”, spune Elek Emerik, directorul Colegiului „Kolcsey Ferenc“.
În anul şcolar 2010-2011, Colegiul „Kolcsey“ îşi va menţine o parte din activitate în aripa nouă a vechiului sediu, însă şi aceasta va trebui eliberată. „Din 2011 urmează să ne mutăm şi din aripa nouă a clădirii într-o altă clădire ce aparţine catolicilor, unde actualmente funcţionează Clubul Sportiv Voinţa. Vom sta un an şcolar destul de înghesuiţi, însă după mutarea definitivă vom avea din nou suficiente clase şi ne vom putea reamenaja laboratoarele”, mai spune directorul Elek.
Foto: Două treimi din şcoală se mută anul acesta, iar o treime în 2011
Rocada liceelor
Liceul de Arte, în clădirea căruia se va muta din toamnă Colegiul „Kolcsey“, va reveni la Liceul Reformat, de unde a fost evacuat în urmă cu doi ani. Liceul Reformat la rândul lui se va muta din acest an şcolar în spaţiile eliberate de Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc“.
Deşi termenul până la care trebuiau să se facă aceste mutări expiră astăzi, din motive adminsitrative acesta va fi amânat. „Se pare că mutarea se amână până în a doua jumătate a lunii august. Reabilitarea clădirii în care trebuie să se mute nu a fost încă finalizată“, spune Szilagyi Eva, directorul Liceului Teologic Reformat Satu Mare.
Foto: Colegiul "Kolcsey Ferenc" se mută în actualul sediul al Liceului Teologic Reformat
Istoricul situaţiei
Clădirea din Piaţa Jean Calvin, în care a funcţionat până acum Colegiul „Kolcsey“, a aparţinut Bisericii Reformate cu Lanţuri până în 1948, anul în care Liceul Teologic Reformat a trecut în proprietatea statului şi s-a transformat în Liceul Teoretic Maghiar de Stat. Acesta a primit apoi numele de Colegiul Tehnic nr. 5, iar după Revoluţie s-a transformat în Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc”. Clădirea a fost retrocedată reformaţilor în 2004.























































