Povestea arhivistei care a înnebunit Europa cu coafurile sale extravagante: „Acum mă cheamă doar în juriu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana Popescu (prima din dreapta), alături de manechinele sale
Adriana Popescu (prima din dreapta), alături de manechinele sale

Adriana Popescu este cel bun hair-style-ist de coafuri extravagante din România, cu numeroase premii şi în străinătate. Creaţiile ei din păr au impresionat pe toată lumea, fiind chemată în juriuri la concursurile de profil.

Adriana Popescu este o sătmăreancă simplă, care nu atrage atenţia în mod deosebit cu nimic atunci când se află pe stradă, printre oameni, decât cu încrederea pe care o are în ea. Această încredere a făcut-o pe Adriana să devină una dintre cele mai renumite coafeze din Europa, extravaganţa creaţiilor ei atrăgând atenţia tuturor celor care le privesc.

Adriana Popescu are 39 de ani şi în viaţa de zi cu zi,atunci când nu modelează extensii de păr, este arhivar la o firmă privată. Dorinţa de a face mai mult, de a ieşi dintre hârtiile pline cu istorie, de a fi în mijlocul oamenilor şi de a-şi pune în practică pasiunea pe care o avea de mult a făcut-o să caute în ea puterea de a face mai mult şi să se înscrie la un curs de hair-style-ist. Nu s-a oprit la simplele cocuri şi împletituri pe care le făceau colegele ei, ci şi-a dorit să fie mai expresivă şi să transpună mai mult din personalitatea ei în ceea ce face, astfel au apărut coafurile extravagante.

„De mult timp aveam o atracţie pentru domeniul acesta,  însă intrarea mea efectivă a fost în urmă cu 3 ani când am făcut un curs de calificare în domeniu. Meseria mea de zi cu zi este  aceea de arhivar, deci chiar fără nici o legătură cu coafurile. Coafurile extravagante au apărut în viaţa mea ca o expresie a felului meu de a fi: neconformistă şi mereu doritoare de a face ceva deosebit”, explică Adriana Popescu.

coafuri extravagante

Coafurile pe care aceastale-a făcut au atras încă de la început atenţia, având un plusfaţă de cele ale restului de coafeze din regiune, ceea ce a încurajat-o să îşi  extindă aria de acţiune şi să se facă cunoscută în toată ţara. Adriana Popescu a început să participe la prezentări din ce în ce mai mari, dar şi la concursurile de profil de profil, unde continua să impresioneze juriul şi colegele cu mai multă vechime în domeniu. Coafurile ieşite din mâinile ei aduceau mereu ceva nou şi imprevizibil.

„În ceea ce priveşte inspiraţia mea în momentul în care creez o coafură extravagantă pur şi simplu transpun ceea ce simt şi coafura apare pur si simplu.  Întotdeauna am avut parte de reacţii pozitive şi apreciere din partea publicului. De cele mai multe ori trebuie să explic anumitor persoane că de fapt coafurile extravagante nu sunt coafuri de zi cu zi, sunt coafuri de eveniment, de scenă. Ce pot spune cu siguranţă este că nu mă „antrenez” efectiv pentru un show. Inspiraţia îmi dictează de obicei tot ceea ce realizez.”, afirmă coafeza.

Activitatea Adrianei, de la cea de zi cu zi, la cea dedicată pasiunii ei, este foarte variată. După ce în timpul săptămânii prin faţa ochilor îi trecdoar documente, date, fişiere şi chestiuni tehnice, în weekenduri,atunci când participă la prezentări şi concursuri, registrul se schimbă radical. Extensiile de păr, modelele feminine şi tuburile de spray fixativ sunt obiectele cel mai des folosite.

„În medie, la o coafură muncesc o oră. Folosesc cam la fiecare coafură şase metri de păr, trebuie să specific că doar extensii de păr produse de firme româneşti, de extensie şi cam două tuburide spray fixativ la o prezentare. Dacă ar fi să calculez tot părul pe care l-am modelat până acum la prezentări şi concursuri, cred că am trecut de 10 kilometri de păr”, spune zâmbind Adriana.

coafuri extravagante

Echipa cu care Adrian Popescu este una închegată, din ea făcând parte make-up artistul Alina Marchiş şi câteva fotomodele. Una dintre fetele pe care Adriana Popescu preferă să le coafeze la aproape toate prezentările este Larisa Călin, care a purtat împletiturile extravagante ale sătmărencei în cele mai multe defilări din ţară şi de peste graniţe.

Am avut placerea sa o intalnesc pe Adriana in urma cu cativa ani, tocmai cand incepusem sa cochetez cu modeling-ul si pot spune ca ea, este una dintre cele mai extraordinare persoane pe care le-am intalnit in parcursul meu.

„  Pentru Adriana, părul este precum o jucărie, îl modelează de fiecare dată cu o pasiune senzaţională, uimindu-ne pe toţi cu rezultatele sale. E o persoană extrem de pozitivă, rareori am văzut-o agitată. Nu îmi amintesc să fi stat pe scaun mai mult de 60 de minute, indiferent de cât era de spectaculoasă coafura, au fost şi cazuri în care Adriana a realizat coafuri în 10-20 de minute, la fel de frumoase, la fel de spectaculoase. Poate părea de necrezut dar au fost evenimente la care coafurile au fost realizate de către Adriana cu o zi inaintea show-ului şi au avut acelaşi aspect impecabil ca în prima zi!

  O asemenea operă de artă din păr, necesită întotdeauna o atitudine puternică, aparent, e greu să defilezi cu asemenea capodopere în păr, dar frumuseţea lor conferă atât de multă încredere, încât defilatul nu este niciodată un aspect pentru care să mă îngrijorez, mai ales văzând reacţiile publicului, care sunt mereu pozitive, de cele mai multe ori rămânând fără cuvinte. ”, afirmă modelul Larisa Călin.

image

Creaţiile din păr ale Adrianei, purtate pe cap de modele, au fost apreciate de cei mai exigenţi specialişti în domeniu. La nivel naţional s-a impus rapid ca realizatoarea celor mai extravagante coafuri, premiu pe care l-a câştigat. O rampă de lansare a fost şi participarea concursul „Românii au Talent” acolo unde împletiturile ei au luat patru de „Da”din partea juriului. De când numele ei a devenit tot mai cunoscut în domeniu şi ieşirile din ţară în acest scop sunt tot mai dese, dar mai nou pentru a lua parte din juriu şi nu drept concurent.

„Am participat la mai multe concursuri atât în ţară cât şi în străinătate, ca rezultat deosebit pot să menţionez locul I la „Coafuri Extravagante” în cadrul evenimentului Beauty Forum Romania. Aici în ultimii 2 ani am fost membru al juriului şi coordonator al concursului, nu am mai participat ca şi concurentă. În ultimul timp nu am mai fost invitată să particip ca şi concurent decât la puţine concursuri, de cele mai multe ori am fost chemată ca invitat special sau membru al juriului. Pot menţiona ultima mea participare la un eveniment important, respectiv Cupa Naţională de Coafură din Serbia unde am fost invitată pentru a face o prezentare de coafuri extravagante.”, povesteşte Adriana Popescu

Pentru viitor Adriana doreşte să continue în această lume a părului modelat extravagant, urmând să pregătească concursul Beauty Forum România şi să participe la mai multe concursuri în ţări precum Serbia, Rusia sau Anglia.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite