Percheziţii de amploare la Satu-Mare. Mascaţii şi procurorii DNA au descins în birourile şefilor IPJ. UPDATE: Adjunctul Liviu Tăut adus la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adjunctul şefului IPJ Satu Mare, Liviu Tăut, s-a prezentat la sediul poliţiei pentru audieri. FOTO - Nicu Ghişan
Adjunctul şefului IPJ Satu Mare, Liviu Tăut, s-a prezentat la sediul poliţiei pentru audieri. FOTO - Nicu Ghişan

Percheziţii de amploare la Satu-Mare. Mascaţii şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, dar şi în alte opt locaţii din judeţ. Este vizat şeful IPJ Satu-Mare, dar şi adjunctul acestuia, precum şi şeful SIF Satu-Mare.


UPDATE:  Adjunctul şefului IPJ Satu mare, Liviu Tăut, s-a prezentat în jurul orei 13:00 la sediul poliţiei pentru audieri, el fiind însoţit de procurori DNA. Comisarul Vlad Florentin nu este vizat de această anchetă.

Procurorii DNA Oradea au luat cu asalt sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare precum şi sediilor unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2013-2015. Printre persoanele vizate sunt adjunctul IPJ Liviu Tăut, precum şi Mircea Roman, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor Satu Mare.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2013-2015, se arată într-un comunicat al instituţiei. Sunt efectuate percheziţii domiciliare în 8 locaţii situate în judeţul Satu Mare, din care una este sediul unei instituţii publice, iar restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. Sursele Adevărul susţin că este vorba şi despre sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. 

Este vizat şeful IPJ Satu Mare

Potrivit surselor Mediafax, printre persoanele vizate în acest dosar ar fi şi şeful IPJ Satu Mare, Florentin Vlad, adjunctul acestuia, Ioan Liviu Tăut, precum şi şeful Serviciului de Investigarea Fraudelor. Suspecţii urmează să fie duşi la audieri, la sediul DNA Oradea.

Procurorii sunt sprijiniţi în acesta caz de Serviciul Român de Informaţii.  La începutul acestui an, Florentin Vlad a fost implicat într-un accident rutier care a avut loc pe un bulevard din Satu Mare. Florentin Vlad, aflat la volanul maşinii persoane, a lovit un bătrân, pe o trecere de pietoni, iar în urma accidentului, bărbatul a suferit o fractură la braţ, relata presa locală.

      

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite