Mlaştina Ecedea ar putea fi reconstruită şi transformată în rezervaţie ştiinţifică
0
Mlaştina Ecedea ar putea fi reconstruită anul acesta şi transformată în rezervaţie ştiinţifică, spun specialiştii APM Satu Mare. Prin intermediul unor fonduri europene s-ar putea realiza un muzeu în aer liber şi noi iazuri unde se va putea practica acvacultura, se va planta răchită energetică şi s-ar dezvolta meserii tradiţionale cum este împletitul de nuiele.
Mlaştina Ecedea are o o suprafaţă de 450 km2 (o treime se află pe teritoriul României iar două treimi pe teritoriul Ungariei) şi a fost una dintre cele mai mari zone umede din Europa până în secolul XIX când a fost drenată. Cei peste o sută de ani trecuţi de la desecare au dovedit că lucrările nu au adus beneficiile aşteptate, iar la începutul secolului al XXI-lea s-a născut ideea inundării unor teritorii şi a reconstituirii parţiale a mlaştinii.
În acest context, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare aduce în discuţie reabilitatea Mlaştinii Ecedea, situată în partea cea mai joasă a râului Crasna, de pe raza judeţului Satu Mare ca fiind o prioritatea a judeţului pentru anul 2014, care ar determina dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic şi economic În acest sens a avut deja întâlnire de lucru cu toţi factorii interesaţi pentru a se discuta despre materializarea reconstrucţiei Mlaştinii Ecedea şi identificarea unor linii de finanţare europene pentru realizarea acestui obiectiv.
Specialiştii pe biodiversitate din cadrul APM Satu Mare şi de la Universitatea ”Vasile Goldiş” au punctat importanţa reconstrucţiei mlaştinii prin prisma protejării zonelor umede în vederea menţinerii biodiversităţii cu păstrarea habitatelor specifice, acţiune care ar duce la dezvoltarea zonei Berveni atât din punct de vedere turistic cât şi economic. De exemplu, prin proiectul de reconstrucţie a mlaştinii Ecedea s-ar realiza o conservare a zonei existente ca mlaştină care ar putea deveni rezervaţie ştiinţifică, s-ar realiza un muzeu în aer liber al mlaştinii Ecedea şi noi iazuri unde se va putea practica acvacultura, se va planta răchită energetică şi s-ar dezvolta meserii tradiţionale cum este împletitul de nuiele.
Primarul comunei Berveni a specificat că proiectul ar fi viabil având în vedere că 100 ha din vechea malştină se află în domeniul public, iar în urma dezbaterilor care au avut loc pe această temă în comuna Berveni, comunitatea agreează această iniţiativă având în vedere că numărul locurilor de muncă din zonă ar creşte şi unii chiar ar fi dispuşi să vândă primăriei unele terenuri pe care oricum nu pot desfăşura nici o activitate fiind mlăştinoase.
Reprezentanţii ANIF au propus conservarea zonei existente din punct de vedere al biodiversităţii prin lucrări de amenajare a unor zone umede mlăştinoase prin iazuri respectiv lacuri, creând astfel condiţii prielnice dezvoltării economice a zonei fără inundarea suplimentară a terenurilor aflate în discuţie. Concluziile întâlnirii au scos în evidenţă necesitatea conservării anumitor zone mlăştinoase, atât din punct de vedere al mediului cât şi al dezvoltării durabile al judeţului Satu Mare.
Înainte de a trece la elaborarea unei propuneri de proiect cu finanţare europeană, în perioada imediat următoare, echipa de proiect la care se va alătura şi un pedolog, va desfăşura o vizită în teren atât pentru cunoaşterea condiţiilor din teren cât şi pentru a dialoga cu cetăţenii pe tema viitorului proiect.