Lăutarul Ciprian Gătina a fost înmormântat pe muzica unei fanfare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Gătina a fost condus astăzi pe ultimul drum de sute de prieteni
Ciprian Gătina a fost condus astăzi pe ultimul drum de sute de prieteni

Lăutarul Ciprian Gătina a fost înmormântat astăzi la cimitirul de la Doba, după o slujbă religioasă la care au participat sute de prieteni şi apropiaţi care au împărtăţit durerea familiei. Acesta a fost condus pe ultimul drum pe acordurile unei fanfare.

Ciprian Gătina a fost înmormântat în acordurile muzicale ale unei fanfare tradiţionale, iar cortegiul funerar a fost precedat de fotografia sa şi de zeci de coronae. Cortegiul funerar a fost atât de lung, încât a fost nevoie de serviciile Poliţiei Rutiere pentru fludizarea traficului rutier.

Prietenii şi apropiaţii au profitat de ultima şansă pe care o mai aveau pentru a-şi lua rămas bun de la bunul lor prieten. Aceştia au asistat la o slujbă religioasă susţinută de un sobor de preoţi, după care şi-au luat rămas bun de la bunul lor prieten Ciprian Gătina. Lacrimile şi strigătele de durere ale familiei au fost acoperite, înainte şi după slujba religioasă, de fanfara de la Ardud.

Ciprian Gătina a murit duminică, într-un tragic accident de circulaţie, produs pe DN 19, pe raza localităţii Decebal. Pe fondul vitezei excesive şi a carosabilului umed, acesta a pierdut controlul maşinii, a intrat într-un copac, după care autoturismul a fost proiectat într-un cap de pod. În urma impactului a rezultat moartea acestuia şi rănirea pasagerului din dreapta, Ioan Dragoş, din localitatea Botiz, care era şi colegul lui de trupă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite