Fostul Teatru de Vară va ajunge Centru Spiritual
0
Teatrul de Vară a fost dărâmat acum aproximativ 10 ani şi de atunci a fost doar un spaţiu gol, nefolosit. Vechea conducere a avut intenţia de a-l transforma în parcare, dar planurile nu au ajuns la final.
Fostul teatru de vară reprezintă cel mai mare teren viran din centrul municipiului Satu Mare, nefolosit şi cu potenţial imens de exploatare. În urmă cu aproape 10 ani el a fost curăţat şi adus la nivelul solului, de atunci neavând nici un fel de utilitate.
În iarna anului 2015,fostul primar Coica promitea o parcare pe acel teren, dar care nu s-a mai realizat. Aceasta trebuia să aibă caracter provizoriu, pe perioada târgului de Crăciun. Ideea unei parcări în acea locaţie, unde este acces atât pedestru cât şi auto a fost salutată de cetăţeni, care îşi doreau o parcare permanentă în acea locaţie, parcare care să rezolve problema aglomeraţiei din zona centrală şi a locuri de parcare.
Dorinţa cetăţenilor nu va prinde contur, pentru că cei care deţin acest spaţiu, Episcopia Romano Catolică nu are nici un interes să doneze terenul primăriei pentru a se realiza o parcare şi propune pe acea locaţie un Centru Spiritual. Aceştia au întocmic documentaţia în acest sens, pe care au înaintat-o primăriei, proiectul lor fiind în faza de dezbatere.