Cine sunt, de fapt, psihopaţii şi de ce se împart în buni şi răi

Psihopaţii buni pot deveni răi, şi invers, prin accentuarea unor caracteristici - foto: romaniatv.net

Psihopatul bun se deosebeşte de cel rău prin deciziile şi raporturile pe care le are faţă de oamenii din jurul său şi de evenimente pe care le trăieşte. Niciuna dintre stări nu este  permanentă, în funcţie de unii parametrii omul poate schimba tabăra, de la cei buni, la cei răi şi invers.

Folosim adeseori termenul de psihopat când facem referire la anumite persoane care dau dovadă de un grad de dependenţă faţă de anumite acţiuni sau lucruri, dar fără să îi cunoaştem toate referinţele acestui cuvânt. Deşi toată lumea îl foloseşte doar în sens negativ, termenul de psihopat poate exprima şi o latură bună a unei persoane.

Conform cărţii autorilor Dr. Kevin Dutton şi Andy McNab, carte intitulată „ABC-ul psihopatului de succes”, cei doi afirmă că psihopaţii se împart în pshihopaţi buni şi psihopaţi răi, în funcţie de intenţiile pe care le au faţă de ei înşişi, de ceilalţi oameni şi de acţiunile pe care le desfăşoară.

„Majoritatea dintre noi, când auzim cuvântul «psihopat», ne gândim la oameni ca Ted Bundy sau Hannibal Lecter. Nu ne vin în minte chirurgi geniali, agenţi secreţi fermecători sau soldaţi superşmecheri din forţele speciale.

Realitatea esteînsă cu totul alta. Spre deosebire de titlurile senzaţionale ale ziarelor şi filmelor în serie, în accepţiunea noastră, a psihologilor, cuvântul „psihopat” se referă la o clasă precisă de indivizi care prezintă un subset de trăsături de personalitate. Printre aceste trăsături se numără: lipsa de scrupule; lipsa fricii; impulsivitatea; încrederea în sine; concentrarea; calmul în situaţii dificile; intransingenţa mentală; empatia diminuată; lipsa conştiinţei; şarmul; carisma”, afirmă doctorul psiholog Kevin Dutton în cartea sa.

În raport cu oamenii din jurul lor, psihopaţi buni au un comportament docil, nu le fac rău şi nu-i tulbură fără rost sau neavenit pe ceilalţi, pe când psihopaţii răi nu se feresc să provoace durere celorlalţi, alegându-i în mod aleatoriu. În contextul social, psihopatul rău are „setările” din naştere la cote periculoase, respectiv trăsurile prezentate în paragraful anterior. Acesta a crescut dezvoltând acele caracteristici pe laturile lor negative şi îi este foarte greu să schimbe ceva, pe când psihopatul bun este foarte flexibil din punct de vedere psihologic, adică îşi poate regla acţiunile în funcţie de cerinţele specifice ale diferitelor situaţii.

În raport cu societatea, un psihopat bun îşi foloseşte trăsăturile psihopatologice de personalitate în beneficiul societăţi. Pe de altă parte psihopatul rău nu este interesat de consecinţele propriilor acţiuni asupra celorlalţi, ci doar asupra propriei persoane.