Carantina îi scoate în stradă pe oamenii din oraşul închis Satu Mare. Candidatul AUR Iulian Câcău, capul revoltei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest în Satu Mare. Foto arhiva personală Larisa Matei
Protest în Satu Mare. Foto arhiva personală Larisa Matei

Municipiul Satu Mare a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 19 noiembrie, iar restricţiile venite odată cu decizia carantinării zonale i-a nemulţumit pe foarte mulţi. Astfel, pe Facebook se pregăteşte organizarea unui protest la care deja peste 600 de persoane şi-au anunţat intenţia de a participa.

Fiind impusă carantină zonală, cetăţenii sunt nevoiţi să se conformeze cu mai multe restricţii. Aceştia s-au întors la declaraţiile pe proprie răspundere la fiecare ieşire din casă, iar la intrările şi ieşirile din municipiu au fost instituite mai multe filtre de poliţie. 

De asemenea, magazinele nealimentare din cadrul centrelor comerciale au rămas deschise pe parcursul săptămânii, excepţie făcând zilele de sâmbătă, duminică şi cele de sărbători religioase legale. 

O parte din industria HORECA a fost însă din nou închisă, astfel că restaurantele au fost nevoite să pună din nou lacătul pe uşi, neavând voie să îşi ţină deschise nici măcar terasele. 

Noile restricţii impuse odată cu instituirea carantinei zonale i-a nemulţumit pe foarte mulţi cetăţeni, şi în scurt timp pe reţeaua de socializare Facebook este anunţat un protest, care să aibă loc sâmbătă, 21 noiembrie. 

În mai puţin de 3 zile, evenimentul a stârnit interesul a peste 600 de persoane care şi-au manifestat intenţia de a participa la protestul care se anunţă a fi organizat în faţa Instituţiei Prefectului din municipiul Satu Mare. 

Organizatorul principal, candidatul la Camera Deputaţilor din partea partidului AUR, Iulian Câcău, i-a îndemnat pe cetăţeni să iasă chiar alături de copiii lor, principala sa nemulţumire fiind închiderea şcolilor şi trecerea cursurilor în sistem online. 

”Mulţi părinţi doresc redeschiderea şcolilor pentru a-şi putea relua activitatea, să aibă ce pune pe masă! Copii ce cresc fără socializare, cum învaţă in mediul on-line un copil să scrie? Sa facă bastonaşe şi liniuţe? (ne aducem aminte când doamna învăţătoare ne lua manuţa si ne învăţa să facem primele bastonaşe şi litere). Ce urmează? O generaţie de analfabeţi condamnaţi la sărăcie şi supunere? NU asta vrem în ţara noastră! Ieşiţi părinţi, ieşiţi cu copiii, nu am avut şi noi raceli? Ne curgea nasu şi ne jucam continuu, fără izolare si distanţare! Sistemul putred, rade tot!”, a declarat acesta pe Facebook. 

Cum contextul actual nu permite organizarea protestelor, organizatorul principal a încercat iniţial să găsească o ”portiţă de scăpare”, bazându-se pe legea electorală care le permite candidaţilor să organizeze adunări cu 50 de persoane. 

”Legea electorală ne permitea să facem adunări cu 50 de persoane si am sa va explic pe scurt strategia pe care am dorit sa o abordăm: eu in calitate de candidat la alegerile parlamentare adun in faţa prefecturii 50 de oameni pentru a-mi face campanie electorală, colegul meu de asemenea cu alt grup de 50 de persoane, continuând pana la 11 candidaţi 550 persoane LEGAL, in fata prefecturii sub pretextul de campanie electorală”, a explicat acesta.

Cum în această perioadă şi întâlnirile în scop electoral sunt interzise, bărbatul promite în continuare să găsească soluţii pentru ca protestul să poată avea loc, fără ca participanţii să fie sancţionaţi contravenţional.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Proteste ale avocaţilor la Bucureşti, Timişoara şi Cluj, nemulţumiţi de modul de desfăşurare al examenului de definitivat

FOTO VIDEO Nou protest faţă de purtarea măştii de protecţie şi faţă de măsurile sanitare, în Piaţa Universităţi

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite