Bloggeriţa din Satu Mare care face din fiecare concediu şi cumpărătură o experienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laura Farkas a descoperit aproape concomitent plăcerea de a călători şi pe cea de a scrie, motiv pentru care a deschis un blog. La scurt timp articolele ei au ajuns publicate de importante reviste din România.

Laura Farkas este o sătmăreancă de 21 de ani, stabilită momentan în Danemarca, acolo unde îşi continuă studiile, în prezent fiind la Facultatea de Management Hotelier şi Turism. Alegerea specializării nu este întâmplătoare, Laura fiind atrasă tot ceea ce înseamnă turism, dar din ipostaza de turist. Una dintre marile ei plăceri este să călătorească şi să vadă lumea, lucru pe care îl face mai intens de când a ajuns în Danemarca.

„Pe lângă şcoală aveam mereu şi un job, am lucrat un an şi jumătate la Hotelul Marriott iar acum câteva săptămâni am început să lucrez la magazinul Zara Home, recent deschis aici în Copenhaga. Mereu mi-a plăcut să călătoresc şi de când mă ştiu aveam acest vis de a vizita toate ţările din lume. Am inceput să călătoresc mai mult după ce m-am mutat în Danemarca şi am început să lucrez. Un loc de muncă mi-a dat o oarecare libertate şi am devenit independentă, să spun aşa. Îmi place mult să fac poze, să pierd timpul pe site-urile de socializare, în special pe Instagram aşa că m-am gândit să leg cumva toate aceste lucruri. Am început să postez din ce în ce mai multe poze din locuri diferite pe care le-am vizitat şi fiind activă pe Instagram am adunat destul de mulţi urmăritori. Atunci am decis să lansez şi blogul.”, declară Laura Farkas 

image

Impulsionată şi de poveştile de succes ale altor bloggeri, care au făcut din asta un mod de trai, Laura a lansat bogul de călătorie, acesta fiind o încercare de a exprima bucurie ei de a călătorii, cu cei din j

„Cel mai frumos loc pe care l-am vizitat până acum a fost Palma de Mallorca. Am foarte multe amintiri frumoase şi amuzante, una chiar legată de vizita în Mallorca. Am mers cu iubitul meu şi amândoi am fost super entuziasmaţi, am avut zborul dimineaţa foarte devreme şi am fost cam somnoroşi. Înainte cu câteva minute să ajungem la aeroport prietenul meu şi-a dat seama că şi-a uitat portofelul acasă. Pentru un minut amândoi am crezut că nu mai ajungem în Mallorca dar şi-a găsit paşaportul în buzunar deci până la urmă fără portofel, dar am ajuns la destinaţie…noroc cu technologia şi internet banking”, îşi aminteşte Laura una dintre vacanţele ei, pe care a împărtăşit-o şi cu prietenii care îi citesc blogul. Aceştia sunt în număr de aproximativ 1500 pe săptămână.

Nu a vizitat exagerat de multe locuri până acum, mai multe fiind în plan pe 2017. Pentru că blogul trebuie să fie activ, Laura s-a apucat să scrie şi despre alte domenii, cum ar fi modă, frumuseţe, „chestii de fete”, cum le zice ea. Aşa a ajuns să publice în revista Andreei Esca, The One.

„La un moment dat am scris un articol mai lung în română. Mi-a plăcut ce a ieşit şi mă tot întrebam dacă există vreo şansă ca să fie publicat, măcar online, de o revistă cunoscută, aşa că pur şi simplu am contactat revista The One pe Facebook. Mi-au răspuns foarte repede, mi-au spus să le trimit articolul şi dacă le place o să îl publice iar peste câteva ore mi-am văzut articolul publicat pe pagina lor. A fost o surpriză placută, nu m-am gândit că o să fie atât de simplu. Cred că un lucru foarte important este să încercăm mereu să creem oportunităţi, nu doar să aşteptăm să apară.  ”, îşi aminteşte Laura experienţa care i-a dat mult curaj

Pentru Laura concediul perfect este cel în care vizitează şi în care are cât mai multe experienţe noi. Nu poate să recomande o destinaţie anume, considerând că fiecare colţ din lumea asta are ceva special de oferit.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite