Antrenorul campionilor de la sat: „Alimentaţia acestor copii e mult mai sănătoasă decât a celor de la oraş, cărora eu le spun «balconişti»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Barbul (56 de ani) din Satu Mare, fost practicant de lupte, este în prezent antrenor, a pus bazele propriei şcoli de lupte departe de aglomeraţia oraşului şi se ocupă de copiii şi de tinerii din mediul rural care doresc să facă performanţă în acest domeniu.

Tudor Barbul a intrat în contact cu lumea luptelor încă din anul 1975 şi este unul dintre antrenorii de campioni. După ce în oraşul Satu Mare pur şi simplu nu a mai găsit tineri dornici să practice luptele, Barbul a decis să mute clubul sportiv la ţară, acolo unde a avut o surpriză foarte plăcută din acest punct de vedere, chiar dacă a trebuit să dea confortul unei săli moderne de antrenament pe condiţiile dintr-o veche şcoală.

„Suntem de nouă ani în această sală, ne-am mutat pentru că în oraş selecţia a fost foarte greu de realizat, copiii nu mai veneau la antrenament. Umblam în şcoli, era foarte greu să îi mai adun. Având o experienţă din afară, de exemplu în Ungaria, unde noi aveam turnee, Slovacia, Ucraina, Croaţia, am preluat modelul lor şi m-am îndreptat spre mediul rural, ştiind că voi da peste material uman, peste nişte copii sănătoşi. Aşa a şi fost, am dat peste nişte copii, fără să fac un minut de selecţie, fără să mă duc la o şcoală să fac selecţie. Doar am dat zvon că ne-am apucat de treabă aici şi facem lupte. Nu mai rămăseseră mulţi în oraş, vreo 12-15 copii. Iar aici, în a treia zi, am avut chiar şi 80 de copii“, afirmă Tudor Barbul.

Localitatea Mădăras, unde s-a mutat Clubul Sportiv Cetate Heracle Ardud, este la 10 kilometri de municipiul Satu Mare şi este un sat de lângă micul oraş Ardud. Autorităţile de aici au fost deschise pentru primirea unui astfel de club, mai ales că experienţa anterioară a antrenorului garanta pregătirea unor campioni. După câţiva ani de muncă la Ardud, Tudor Barbul a confirmat din nou flerul de antrenor de campioni şi l-a descoperit pe cel mai bun produs de la momentul actual din şcoala sa de lupte.

„Lenard Berei este vicecampion european la vârsta de 18 ani, este campion balcanic, este campion la olimpiada tineretului. L-am descoperit acum patru ani, de aia spun că am găsit material uman extraordinar aici. Pentru că în patru ani, el a ajuns să învingă sportivi care fac de nouă-zece ani lupte şi să îi depăşească şi asta mult se datoreaza faptului că trăieşte la ţară, că mai pune mâna pe o lopată, pe o sapă, mama, tata îl mai duc la fân. Ei când vin la selecţie sunt mult mai bine pregătiţi fizic, mult mai îndemânatici şi nu mai vorbim de starea lor de sănătate, care e mult mai bună. Alimentaţia lor este mult mai sănătoasă decât a celor de la oraş, cărora eu le spun «balconişti», cu chipsurile în geantă şi cu tot felul de dulciuri, lucru pe care nu l-am întâlnit aici şi pe care l-am şi interzis, de altfel. Asta nu a fost greu, pentru că pentru ei e mereu mai bună o felie de pâine cu untură, cu slănină, cu o roşie“, povesteşte Tudor Barbul.

Clubul are în prezent patru antrenori. Doi dintre ei sunt foşti sportivi ai clubului, cum este, de exemplu Norocel Barbul. Claudiu Blaga este un alt exemplu, el fiind încă în activitate şi participând la concursuri. Antrenorii se implică total în ceea ce fac, dovadă fiind că ei sunt cei care de multe ori merg după sportivi acasă pentru a-i aduce cu maşina la antrenament. Lali Lip este un alt antrenor al clubului, care depune tot efortul fără remuneraţie.

„Am reuşit să-i facem să ajungă chiar la facultate“

Clubul suportă toate cheltuielile sportivilor şi are şi o latură socială: rolul de reintegrare în societate a celor mici. „Din păcate, ne lovim de cazuri sociale, copii care au fost într-o situaţie grea, dar nu mai sunt datorită sportului şi asta ne bucură. Există asemenea cazuri, probabil nu doar în sportul nostru. Eu zic că în primul rând, ne felicităm pe noi, antrenorii, că am reuşit să îi aducem pe un drum bun pe copiii care nu mai făceau şcoală, să îi aducem să îşi termine liceul, iar acesta e un lucru fenomenal. Am reuşit să-i facem să ajungă chiar la facultate sau să fie angajaţi, să aibă jobul lor, să aibă viaţa lor. S-au lăsat mulţi dintre ei, dar toţi sunt realizaţi şi sunt mândru de ei. Sportivii noştri sunt condiţionaţi de situaţia şcolară şi îi motivăm cu burse. Trebuia să treacă de media 7 pentru a intra la bursă“, mai spune antrenorul Tudor Barbul.

Chiar şi printre copiii care se antrenează acum la Clubul Sportiv Cetate Heracle Ardud există copii care au condiţii financiare precare, iar ei sunt găzduiţi în timpul săptămânii la sala de antrenament, unde există câteva dormitoare. Aici primesc o masă şi toate cele necesare. Sala de antrenamente nu este dintre cele mai moderne şi nici nu este cea mai spaţioasă, dar sportivii se bucură de ea aşa cum este, iar antrenorul Tudor Barbul pune accentul pe calitatea sportivilor şi nu pe confort. Acesta atrage atenţia că din acea sală, clubul său va da unul dintre viitorii participanţi la Jocurile Olimpice din 2020. „Am trei performeri şi încă 14-15 valori, şi când spun performeri mă gândesc la europene, mondiale, jocuri olimpice. Înregistrarea asta să o ţineţi bine pentru 2020, pentru că din sala aceasta va fi un participant la Jocurile Olimpice. Doar să fie sănătos şi să nu fie probleme“, a mai declarat Tudor Barbul. Bărbatul speră ca în viitorul apropiat să reuşească să mansardeze clădirea, pentru a face dormitoare, iar tot spaţiul de la parter să fie pentru antrenamente, clubul transformându-se astfel într-un mic complex sportiv.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite