Viaţa e frumoasă şi după carnagiul de la Birda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A băgat şase oameni în pământ pentru că s-a crezut buricul pământului şi a gonit cu 160 de kilometri pe oră în condiţiile unei ploi torenţiale, care a tras pe dreapta o mulţime de alţi conducători auto ce se aflau în ziua de 7 iulie 2009 pe drumul ce leagă Timişoara de Reşiţa. 

S-a pus repede pe picioare într-un spital din Timişoara şi s-a grăbit să-şi trăiască viaţa, trecând cu o uşurinţă dezarmantă peste tragedia de la Birda, în care s-a stins şi Adelina Ardelean, iubita sa, care se afla chiar pe scaunul din dreapta.
  

 Un preparator fizic i-a conceput  lui Claudiu Hauptmann un program special de refacere, piciorul lui drept purtând şi astăzi urmele actului său de inconştienţă.

image

A mers zilnic la sala de forţă şi la bazinul de înot, iar acum pare a fi într-o formă excelentă. Accidentul care a fost fatal pentru şase oameni nu l-a afectat prea tare pe tânărul de 19 ani. Acesta a găsit puterea să-şi continue studiile, să vadă în fiecare zi banca plină cu flori în care ar fi trebuit să ia loc Adelina Ardelean şi Delia Roşian.

image

A absolvit cu bine Liceul Diacnovici Tietz şi a luat o notă frumuşică la Bacalaureat. Mai mult decât atât, s-a înscris la facultate şi a intrat pe un loc fruntaş la Ingineria Sudurii, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa.

Tot cu o blondă

În urma impactului devastator cu Daewoo-ul care venea din sens opus, Hauptmann nu a uitat doar împrejurările în care s-a produs accidentul, aşa cum a susţinut în faţa instanţei, ci a uitat-o şi pe Adelina, iubita sa. Cel puţin aşa susţine o rudă a fostei majorete de la UCMR. „Nu ştiu dacă trecuseră şase luni de la accident şi el era la chef, cu altă fată”, a spus o rudă a Adelinei Ardelean.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

De ceva vreme, Claudiu Hauptmann a înlocuit-o definitiv în inima sa pe Adelina. Tot cu o tânără blondă, care seamănă aproape izbitor cu fosta sa iubită. Împreună cu aceasta preferă ringul de dans dintr-un club reşiţean şi să se plimbe prin Timişoara. La ultima sa ieşire în discotecă, la masa la care Hauptmann stătea păzit de bodyguard, berile veneau una după alta.

Ucidere din culpă

În tot acest timp, magistraţii de la Judecătoria Deta întârzie să dea sentinţa în procesul aflat pe rol, în care Hauptmann este judecat pentru ucidere din culpă. Asta pentru că, avocaţii tânărului folosesc tot felul de tertipuri pentru a solicita noi şi noi termene.

image

„Acest derbedeu trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut. Pentru noi nu mai există sărbători, ne-a distrus sănătatea, fericirea, ne-a luat tot ce aveam”, a spus Ion Roşian, tatăl uneia dintre victime. „Este un caz pe rol, eu cred în actul de justiţie şi, dacă fiul meu e vinovat, va plăti. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat, nimeni nu şi-a dorit asta şi trebuie să lăsăm justiţia să-şi facă treaba. Poate că este vorba de o culpă comună, pentru că sunt foarte multe întrebări şi probleme de ridicat. Băiatul îşi vede de viaţa lui. Ce vreţi să fac, să-l ţin numai în casă?”, şi-a apărat fiul, Doru Hauptmann.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite