Ucemeriştii şi-ar fi dorit-o pe Gummersbach în optimile Cupei Cupelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gligore Czari nu are emoţii la tragerea la sorţi
Gligore Czari nu are emoţii la tragerea la sorţi

Vicecampioana României la handbal masculin, UCM Reşiţa, îşi află astăzi adversarul din faza optimilor de finală ale Cupei Cupelor. Tragerea la sorţi are loc la Viena, la sediul Federaţiei Europene de handbal, începând cu ora 12.

În şaisprezecimile competiţiei, sorţii au scos în calea reşiţenilor puternica echipă poloneză Wisla Plock, dar elevii lui Gligore Czari au trecut cu bine şi au acces în faza următoare, chiar dacă prin mari emoţii. Tehnicianul reşiţean a prins curaj, astfel că, atunci când a fost întrebat cu cine şi-ar dori să joace UCMR-ul în optimi, a rostit numele uneia din cele mai valoroase echipe de pe tabloul celor 16. “Poate Gummersbach, de ce nu? Dacă tot am început cu o echipă puternică, vicecampiona Poloniei, să trecem şi în Germania, şi în Spania, şi încet, încet, să terminăm cu meciurile grele şi să ajungem în finală. Sunt echipe puternice în optimi, au rămas nordici, echipe din Germania, Spania, sunt echipe care joacă an de an în Europa şi obţin rezultate. Acum, să vedem ce noroc avem”, a spus Gligore Czari.


    În prima urnă
UCMR se regăseşte în prima urnă valorică, alături de FIF Copenhaga (Danemarca), Amaya Sport San Antonio (Spania), Tremblay en France (Franţa), VfL Gummersbach (Germania), Kaustik Volgograd (Rusia), Kolubara (Serbia) şi HK Drott Halmstad (Suedia). Adversarul reşiţeniloc va fi ales dintre Moser Medical UHK Krems (Austria), HC Izvidac (Bosnia), Balatonfüredi KSE (Ungaria), HC Vardar PRO – Skopje (Macedonia), Elverum Handball Herrer (Norvegia), Xico Andebol (Portugalia), RK Maribor Branik (Slovenia) şi Budyvelnik (Ucraina).

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite