Teribilistul Cristian Ungur îi înfruntă astăzi pe cei pe care i-a spulberat pe Aeroporul din Caransebeș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Ungur, tânărul care a intrat cu mașina pe Aeroportul din Caransebeș și a băgat patru oameni în spital ajunge astăzi în fața magistraților din Caransebeș. În timp ce apărarea sa insistă pe eliberarea condiționată a teribilistului, motocicliștii care vor asista la proces îl vor după gratii.

Pentru prima dată, părțile vătămate de beizadeaua de Caransebeș se prezintă la Judecătoria din oraș, ca să asiste la procesul teribilistului Cristian Ungur. Potrivit lui Cătălin Cazacu, cererea avocaților, de eliberare sub control judiciar este una periculoasă. „Vreau să se facă dreptate. Sper că magistrații nu vor uita că acest om a semănat teroare pe aeroport pe data de opt august”, spune motociclistul, care este în drum spre Caransebeș. „Vom fi mai mulți motocicliști. Am vorbit și am stabilit să nu ratăm de această dată înfățișarea în fața instanței”, a adăugat victima lui Ungur.

Cercetat în libertate


Apărarea lui Ungur insistă pe eliberarea condiționată. „Sper ca instanța să ne dea câștig de cauză. Eliberarea sub control judiciar este, de fapt, una controlată de instanță, care impune respectarea anumitor reguli. Dacă clientul meu nu le respectă, se poate întoarce la arest”, subliniază Cosmin Bolosin.

CITEȘTE ȘI: Cristian Ungur, tânărul care a provocat tragedia de pe Aeroportul Caransebeş, este arestat preventiv pentru 29 de zile

Teribilistul Cristian Ungur înfruntă viaţa de arest, dar se ţine tare şi consumă fructe

Şmecherul de la Caransebeş se plânge că a fost bătut de motociclişti în sediul Poliţiei

RECURS Teribilistul care a provocat accidentul de la Caransebeş rămâne la arest

Fără explicaţie pe pistă

"Tânărul a venit cu maşina şi a intrat pe pistă, după care a vrut să părăsească pista şi a rănit trei spectatori. Ulterior, a încercat să fugă cu maşina spre Muntele Mic. Motocicliştii care concurau şi poliţiştii s-au luat după el, iar în comuna Zerveşti l-au şi prins. Înainte, însă a mai lovit o maşină", spune Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Iniţial, tânărul Cristian Ungur, cel care a provocat accidentul de astăzi, a refuzat să sufle în aparatul etilotest, potrivit oficialilor de la IPJ Caraş-Severin. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Caransebeş pentru recoltarea probelor biologice. Cristian Ungur, de 25 de ani, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g per litru alcool pur în sânge, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. 

Alte minusuri în organizare

Potrivit multiplului campion, Ionel Pascotă organizarea competiţiei lasă de dorit. "Problema mea este că la clasa a doua super bike am căzut, iar motocicleta a luat foc. Nu a intervenit nimeni să stingă flăcările, motorul s-a făcut scrum", spune Ionel Pascotă, care nu s-a accidentat grav. În plus, şi tatăl acestuia a trecut printr-un incident similar, fără ca nimeni să îi acorde primul ajutor, dar s-a ales cu o fractură de claviculă şi alte câteva coaste rupte.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite