Şoferii îndură starea proastă a drumurilor din Reșița și investesc mii de lei în reparația mașinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pragul sezonului estival, când turiştii iau cu asalt zona Văliug, îşi strică maşinile în oraşul de pe Bârzava. Starea proastă a drumurilor din Reşiţa nemulţumeşte şoferii, care trebuie să îşi schimbe bucşele de câteva ori pe an din cauza gropilor.

În pragul sezonului estival, autorităţile s-au trezit că drumurile din Reşiţa sunt mai proaste ca niciodată, iar asta ar putea fi un minus serios în faţa turiştilor care vor să ajungă în zona Văliug-Trei Ape. După ce trec de oraşul plin de gropi, şoferii se lovesc de şantierul care s-a instalat la Văliug, unde Consiliul Judeţean Caraş-Severin reabilitează drumul până la Slatina Timiş, din bani europeni.

Alte promisiuni


Atât oficialii de prefectura Caraş-Severin, cât şi cei de la Primărie, susţin cu tărie că trebuie să ia măsuri, dar că cei responsabili sunt, de fapt, cei care reabilitează liniile de canalizare din oraş.

„Nu se mai poate circula în aceste condiţii. Până acum, mi-am schimbat bucşele de vreo trei ori. Deja am învăţat şi unde sunt cele mai mici preţuri la service-urile auto din oraş. Cred că le-a înflorit afacerea fulgerător de când se lucrează la ISPA”, a spus reşiţeanul Andrei Mirea, de 27 de ani. Edilul şef a cerut o întrevedere la prefectul de Caraş-Severin pentru ca împreună să analizeze situaţia drumurilor din oraş, care sunt distruse de schimbarea conductelor de alimentare cu apă, luându-se în calcul o nouă cerere de prelungire a termenului de terminare a lucrărilor cu 60 de zile.

„Zona Stavila-Minda, respectiv Lend, vor fi reparate şi parţial modernizate în următoarele două săptămâni, urmând ca după finalizarea ISPA, cele mai multe porţiuni de carosabil şi suprafeţele pietonale să fie modernizate integral pe bani proprii şi bani europeni”, au spus reprezentanţii biroului de presă al Primăriei Reşiţa.

Primăria nu a primit bani la rectificări


Primarul Reşiţei a spus că oraşul nu a primit niciun leu la rectificări, dar că refacerea drumurilor după lucrări se face tot din banii alocaţi pentru ISPA. Municipalitatea îi asigură pe şoferi că semnează recepţia lucrărilor numai după ce constructorii „aranjează” carosabilul, acolo unde l-au distrus.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite