Reşiţa: Reşiţencele profită de caniculă ca să se bronzeze
0
Doamnele care vor un bronz desăvârşit nu renunţă la protecţie. Vânzările de creme care calmează arsurile provocate de statul prea mult la plajă au crescut.
Dorinţa oricărei tinere este de a avea un bronz cât mai strălucitor. Multe dintre ele încearcă să acapareze razele de soare fără a folosi creme speciale de protecţie, crezând că astfel, se pot bronza mult mai repede. Din păcate, această neatenţie este „taxată” de razele soarelui cu arsuri. „Eu am făcut o greşeală foarte mare. Am folosit uleiul de plajă fără a mai fi ieşit la soare. Pielea mea era albă. M-am ars. Nu mi-am dat seama pe moment ce se întâmplă. O cremă cu factor mare de protecţie este mai bună pentru primele raze de soare”, a spus Otilia Tompa.
Alertă de ultraviolete
Din dorinţa de a obţine, cât mai repede, un bronz închis, unele paciente ajung la farmacii pentru a-şi cumpăra soluţiile necesare pentru calmarea arsurilor solare.
„Noi avem diverse soluţii care au rolul de a estompa senzaţia de usturime. De când s-a încălzit, iar oamenii au început să iasă la plajă, au început să se ceară şi aceste produse. Trebuie mai multă atenţie la soare”, a spus Dorina Ursulescu, farmacist. Medicii recomandă ca la orele prânzului să se evite expunerea la soare. „Ar fi bine să nu se expună nimeni la soare între orele 12 şi 16. Persoanele care au piele foarte deschisă, trebuie să folosească o cremă cu factor de protecţie 50+. Cei care au aluniţe sau pistrui trebuie să evite soarele cât pot. Razele solare pot cauza boli grave, chiar cancer. Această boală este una dintre cele mai agresive forme de cancer”, a declarat Sanda Pătruţ, medic rezident dermatolog.