Reşiţa: PORTRET / Radu Racz s-a împrumutat pentru prima chitară
0
Este pasionat de muzică şi este membru în trupa Phaser, însă vrea să urmeze facultatea la Timişoara.
PROFIL
Născut - 14.03.1990 la Reşiţa
Educaţie - Liceul „Traian Lalescu”
Experienţă - Chitarist
Familie - Necăsătorit
Radu Racz este un proaspăt absolvent al clasei de informatică a Liceului „Traian Lalescu” din Reşiţa care a lăsat tastatura computerului pentru corzile chitarei. Inspirat de muzica pe care fratele său mai mare o asculta, Radu a pus prima oară mâna pe o chitară în clasa a opta. „Deşi fratele meu era cu cinci ani mai mare ca mine şi, când eram mici, nu aveam foarte multe preocupări comune, cu timpul am descoperit că amândoi suntem pasionaţi de muzică. Am fost impresionat să văd că fratele meu cântă”, a spus tânărul.
Primul concert la serbare, în generală
Inspirat de fratele său şi de exemplul unui coleg, Radu a decis să se apuce de muzică. „Am avut exemplul unui coleg care cânta pe stradă în faţa casei. L-am văzut într-o zi, când mă întorceam de la şcoală, că stătea în faţa casei şi cânta la o chitară. Din acel moment, suntem nedespărţiţi. Răzvan Ponoja este persoana cu care am pus bazele formaţiei în care cântăm acum, Phaser”, a povestit Radu.
Fără nicio bază muzicală, basistul a început să cânte la o chitară acustică. Prima reprezentaţie în faţa publicului a dat-o în şcoala generală când au fost chemaţi să cânte la serbarea şcolii. „Împreună cu colegul meu Răzvan am susţinut primul nostru mic recital în faţa colegilor de la Şcoala Generală numărul 2. Am cântat două cover-uri. A fost superb să vezi cum colegii tăi sunt alături de tine şi te susţin prin aplauze. Au fost plăcut surprinşi”, a povestit Radu.
Preocupat din ce în ce mai mult de această pasiunel, Radu a fost sprijinit de părinţi pentru aprofundarea studiilor în acest domeniu. „Nu aveam cunoştinţe muzicale atunci când m-am apucat de muzică, dar am luat ore în particular. Primele secrete ale muzicii le-am învăţat de la Cristi Iacob. El a fost cel care m-a îndrumat spre chiatră bass. La prima întâlnire am fost pus să arăt ce ştiu şi tot ce i-am arătat eu profesorului au fost acorduri de bass pe chitară acustică. Îmi plăcea bass-ul şi asta a fost ce mi-am dorit să cânt”, a explicat tânărul.
Radu a făcut tot posibilul ca să aibă instrumentul mult dorit. „Prima chitară bass am cumpărat-o din bani împrumutaţi. Am luat bani de la colegul meu Răzvan. 520 de lei a costat prima mea chitară. Eram chiar în perioada în care puneam bazele trupei Phaser. Părinţii mei nu au ştiu că am împrumutat bani, ei ştiau că am primit chitara de la profesorul meu”, îşi aminteşte, zâmbind, Radu.
Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cel mai important concert alături de trupa Phaser?
Împreună cu colegii mei am participat la concursul „Manifest yourself”, la care am luat locul cinci după cinci luni de la apariţia trupei. A fost o mare bucurie pentru noi, deoarece am fost aleşi din sute de trupe.
Cum a fost participarea la emisiunea lui Răzvan şi Dani?
Am fost invitaţi să participăm la emisiunea lui Răzvan şi Dani în primul an când am apărut după participarea la „Manifest yourself”. A fost prima apariţie televizată la nivel naţional. Am cântat atunci prima noastră piesă, „Pierduţi în noapte”. Răzvan şi Dani au creat o atmosferă superbă şi emoţiile au fost constructive.
Cine este idolul tău?
Mă inspiră diferiţi artişti, dar nu mă limitez. Un artist care îmi place este Florin Barbu basistul trupei Proconsul. El este tot reşiţean şi a reuşit să aibă o ascensiune formidabilă. Sper ca în viitor să pot să mă bucur şi eu cât mai multe realizări pe acest plan.
Ce-i place
„Ca majoritatea tinerilor îmi place sportul pe care îl practic de câte ori am ocazia. Urmăresc Turul Franţei la ciclism şi concursurile de motociclism viteză”, a adăugat basistul.
Ce nu-i place
„Nu îmi place ostentaţia oamenilor şi minciuna folosită în detrimentul altui om. Nu sunt persoana care să caut ceea ce nu îmi place la un lucru sau la o persoană, sunt puţine lucruri care nu îmi plac”, a spus Radu.