Reşiţa: ORAŞUL PE SCURT / Parcuri de joacă pentru micuţi
0
Cele mai importante ştiri din ediţia locală a cotidianului „Adevărul de Seară“.
Parcuri de joacă pentru micuţi
Micuţii care locuiesc în partea de sus a oraşului se pot bucura astăzi de noul loc de joacă special amenajat pentru ei în parcul Cărăşana. Pe lângă acesta, vor mai fi inaugurate alte şapte parcuri amplasate pe Aleea Tuşnad, Str. Cerna, Gara de Sud, Str. George Enescu, Str. Ppop Telecan, Aleea Galdiolelor şi pe Bulevardul Muncii.
Gunoiul din Reşiţa ajunge la Bocşa
Deşeurile adunate din Reşiţa sunt astăzi depozitate la haldina din Bocşa. Decizia este una temporară şi va fi aplicată doar în această vară. Un metru cub de gunoi lăsat la Depozitul de deşeuri din Bocşa costă 18 lei, taxă care va fi încasată săptămânal de către Serviciul public de Gospodărie comunală.
Atenţie la caniculă
Reşiţenii care doresc să iasă astăzi afară din casă trebuie să aibă grijă la caniculă. Chiar dacă a fost retras codul galben, în cursul zilei de ieri, oamenii trebuie să ştie că şi astăzi temperaturile vor fi destul de ridicate, iar cele două corturi de prim ajutor din oraş au fost ridicate deja ieri seară.
Proiecte de reabilitare
Reprezentanţii primăriei urmează să depună, până în data de 31 iulie, un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea străzilor din Reşiţa Veche, a cărei valoare este de peste 9 milioane de euro. Este vorba despre cartierele Stavila, Lend şi Marginea. Lucrările de reabilitare vor începe după aprobarea proiectului.