Prefectul din Caraş-Severin, după punerea sub control judiciar: „Intenţionez să-mi înaintez demisia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 4 decembrie, judeţul Caraş-Severin a fost sub asaltul poliţiştilor şi procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

Este vorba despre un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. (detalii aici)

Mai mulţi poliţişti s-au aflat în vizorul procurorilor şi au fost duşi la audieri. La sediul DIICOT Caraş-Severin a fost dus şi prefectul judeţului Matei Lupu, suspect de comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. După audieri a fost pus sub control judiciar.

În această dimineaţă prefectul a declarat, pentru Adevarul, că intenţionează să-şi dea demisia.

"Da. Am în intenţie să-mi dau demisia. Motivul este că nu vreau să implic instituţia în nişte probleme care nu îşi au rostul. Eu sunt un om serios şi nu vreau să aduc instituţia într-o situaţie de acest gen. Trebuie să ştiţi că nu am nicio legătură cu acel dosar, dar atâta timp cât îmi apare numele legat de aceste probleme este normal să actionez aşa. Nu am nicio legătură în acest dosar. Este vorba despre o interceptare telefonică, am discutat cu cineva şi pentru asta s-a ajuns aici. Dar nu în legătură cu acest caz, cu totul cu altceva. Absolut nicio legătură cu faptele din cazul respectiv. Din cele ce am aflat până acum este o problemă de abuz în serviciu, că am sunat pe cineva", a declarat Matei Lupu, pentru Adevărul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite