Pavel Ghimboaşă are grad de ofiţer în învăţământ
0Dascălul spune că pentru performanţe în meseria pe care şi-a ales-o este nevoie de dăruire şi de implicare sufletească. Pavel Ghimboaşă a decis să fie dascăl înainte de înscrierea la facultate. Deşi a avut iniţial o altă opţiune, Facultatea de Calculatoare, şi-a analizat ,,matematic” preferinţele şi aptitudinile şi a hotărât că trebuie să devină profesor de matematică.
Profil:
Născut. 3 iulie 1950
Studii. Universitatea Timişoara, Facultatea de Matematică
Familie. Căsătorit, doi copii: Ciprian şi Adrian
A intrat în învăţământ prin repartiţie guvernamentală, direct în oraşul Reşiţa, la Liceul Nr. 1, actualul ,,Diaconovici – Tietz” şi a avut marea şansă să întâlnească acolo oameni de excepţie şi elevi foarte buni. Cu ajutorul lor, a devenit un dascăl apreciat.
„Prima mea generaţie de elevi a absolvit liceul în 1976. Când i-am preluat, aceşti elevi erau formaţi de profesori recunoscuţi, cărora le-am continuat munca. Cred că nu greşesc atunci când afirm că această generaţie este una din generaţiile de aur pe care le-am avut şi că atât foştii elevi, cât şi părinţii acestora mi-au dovedit respectul lor pe parcursul anilor”, şi-a amintit Pavel Ghimboaşă, care crede că fiecare profesor are o relaţie specială cu prima sa generaţie de elevi.
Pasionat de învăţământ, dascălul a încercat să predea chiar şi în cel superior, însă nu l-a mulţumit ceea ce a găsit acolo. „Am avut ocazia să părăsesc învăţământul preuniversitar, pentru a preda în învăţământul superior, dar condiţiile din acele vremuri, unele fără legătură cu etica profesională, m-au făcut să renunţ la această idee”, a spus profesorul, care acum, de ani buni este directorul Liceului „Traian Lalescu”.
Conduce un colegiu
De altfel, în această săptămână, unitatea de învăţământ pe care Pavel Ghimboaşă o conduce, marchează 50 ani de existenţă şi a devenit colegiu. „Am întocmit documentaţia cerută de lege şi în 14 aprilie, prin Ordinul Ministrului am primit aprobarea pentru a deveni, din anul şcolar 2011 – 2012, Colegiul Naţional „Traian Lalescu”, primul colegiu naţional din judeţul nostru”, a spus dascălul. Ca o recunoaştere a tuturor eforturilor depuse de-a lungul anilor, a avut parte şi de câteva momente deosebite, fiind răsplătit cu premii importante la nivel naţional, printre care şi „meritul pentru învăţământ în grad de ofiţer”.
Pasionat de munte
Marea pasiune a profesorului este muntele. „Am o pasiune, de pe vremea când eram copil: muntele. Dragostea faţă de natură am dobândit-o de la o vârstă fragedă. Am fost născut în natură, în pădurea comunei Prigor şi poate acest lucru a creat între mine şi natură o legătură specială, care m-a însoţit pe tot parcursul vieţii”, a spus profesorul.
Întrebări şi răspunsuri
Cum vă ocupaţi timpul liber?
Îmi petrec timpul liber alături de familie, iar la sfârşit de săptămână îmi fac timp pentru a explora frumuseţile montane, dar şi pentru a merge la ţară, în una dintre cele mai pitoreşti zone ale judeţului: Valea Almăjului.
Ce înseamnă pentru dvs distincţiile pe care le-aţi primit?
Sunt onorat că le-am primit şi nu regret nicio clipă alegerea de a lucra în învăţământ. Cred că de-a lungul timpului am avut multe de învăţat de la colectivul alături de care am lucrat şi sper că şi alţii au avut ocazia să înveţe câte ceva de la mine.
Ce-i place
Îmi plac lucrurile bine făcute, duse la bun sfârşit, partenerii serioşi, de onoare. În general, îmi plac oamenii care îşi respectă cuvântul dat. Activitatea didactică se înscrie şi ea pe lista lucrurilor de care sunt legat sufleteşte.
Ce nu-i place
Nu-mi plac minciuna şi prostia. De asemenea, nu îmi plac nici oamenii care mint sau cei care dau dovadă de prostie în relaţiile inter-umane.