Laura Lazăr este tânăra reşiţeancă pasionată de lumea modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi că nu are înălţimea corespunzătoare, reşiţeanca a participat la prezentări de modă şi îşi doreşte o carieră în acest sens. Pentru că nu are înălţimea necesară în lumea modelingului, Laura s-a axat mai mult pe partea de fotografie de marketing.

Profil:

Născută. 13 februarie 1990
Studii. Studentă în anul II la Economia turismului la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa
Familie. Necăsătorită

Laura-Elena Lazăr a cochetat cu lumea modei încă de mic copil. La vârsta de numai nouă ani, a participat la un casting al unei agenţii. „Fiind copil, nu mi-am dat seama foarte bine ce se întâmplă, dar îmi aduc aminte că mama mea a fost tot timpul alături de mine şi m-a susţinut“, a povestit Laura. Destinul a făcut ca ea să se îndrepte spre un sport care, până la urmă, s-a dovedit să nu i se potrivească, dar Laura spune că experienţa a fost una folositoare în viaţa de zi cu zi.
Tânăra a urmat cursurile unui club de karate din oraş timp de 5 ani, dar înaintea examenului de centură maro a renunţat.

„Ador sportul, însă am ales să mă concentrez pe latura artistică. Am făcut aproape cinci ani dansuri sportive şi de societate, unde am avut rezultate foarte bune, am participat la concursuri şi la spectacole. În luna martie a acestui an am fost selectată pentru o prezentare de modă mai specială. Gabriela Buda, coafeza mea, mi-a propus să îi fiu model pentru prezentarea pe care urma să o realizeze şi am acceptat să fiu, iar în cadrul aceluiaşi eveniment am prezentat şi rochii de seară“, a mai spus Laura.

Foto la un alt nivel

Pentru că nu are înălţimea necesară în lumea modelingului, Laura s-a axat mai mult pe partea de fotografie de marketing. Reşiţeanca povesteşte că se bucură de faptul că a avut ocazia să lucreze cu fotografi de mare valoare atât din Reşiţa, cât şi din străinătate. Astfel, în urma unei selecţii şi a mai multor şedinţe foto, chipul Laurei a fost ales să promoveze un concurs de frumuseţe destinat diasporei din Barcelona.

„Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu fotografii profesionişti de la Maxim Koba. Cu ajutorul lor au ieşit fotografii care au fost alese pentru afişul de promovare a unui concurs Miss Diaspora 2011 din Barcelona“, a povestit tânăra.

Studentă la Reşiţa, la secţia de turism, Laura adoră să călătorească, iar prin intermediul unei rude, reşiţeanca a ajuns în Italia, pentru o altă şedinţă foto importantă pentru cariera ei. „Am îmbinat plăcutul cu utilul, iar această experienţă a fost una dintre cele mai frumoase de până acum. Faptul că am văzut cum se lucrează în străinătate m-a abiţionat şi mai tare să mă implic mai mult în acest domeniu“, a mai povestit Laura.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de dificil este să participi la o şedinţă foto din cadrul unui proiect de o mare avergură?
În ciuda aparenţelor, o şedinţă foto este obositoare, atât timpul petrecut la machiaj, cât şi cel petrecut sub lumina reflectoarelor, dar importante sunt rezultatele, care de fiecare dată sunt peste aşteptări.
Care este cel mai frumos loc pe care l-ai vizitat până acum?
Ador să călătoresc şi să văd locuri noi, dar cel mai mult mi-a plăcut în parcul de distracţii din Mirabilandia, unde sper să mă mai întorc cât de curând.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să călătoresc, să-mi petrec timpul liber alături de prieteni. De fapt, pot să spun că cel mai mult îmi place să-mi petrec timpul alături de familie, vizionând un film de calitate“, a spus tânăra.

Ce nu-i place

„În primul rând, detest minciuna. Ceea ce mă întristează foarte tare este atunci când oamenii maltratează animalele şi cred este vorba despre o lipsă gravă de educaţie“, a spus Laura Lazăr.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite