Jumări de peşte, tăvălite prin făină de grâu, arahide şi susan. Cum se prepară reţeta în cele mai bune condiţii
0UicaPentru cei care nu pot mânca jumări de porc, bucătarul reşiţean Uica Mihai oferă o alternativă: jumări din peşte, mai exact din macrou.
Uica Mihai spune că macroul este cel mai bun pentru acest tip de gustare şi a ajuns la această gustare, după ce a ales printre peştii care i-a găsit la supermarket.
“Se filetează macrourile după ce au fost decongelate corect. Adică punga nedesfăcută se păstrează 24 de ore în frigider, apoi peştele desfăcut, se ţine câteva ore la tempertura bucătăriei pe o planşetă de lemn. Filetarea corectă se face în felul următor: tăiaţi capul imediat sub aripioarele de lângă branhii. Introduceţi vîrful cuţitului în anus, cu lama în sus şi spintecaţi peştele. Cu degetele trageţi toate măruntaiele afară, ele vor ieşi în bloc.
Clătiţi peştele sub jet de apă rece şi stoarceţi-l pe un grătar sau o sită. Filetaţi de la coadă spre cap cu un cuţit flexibil cu lama îngustă, fileul va ieşi perfect. Tăiaţi fileul în făşii late de un deget şi tăvăliţile prin unrmătorul amestec:
200g, făină alba de grâu, 50g. arahide şi 20g. susan date prin râşniţa de cafea, sare, piper, boia de ardei dulce. Scuturaţi bine făşiuţele de peşte şi frigeţi-le într-un amestec de trei părţi untură de porc, o parte ulei de gătit, la foc iute, până devin ruginii şi gata ! aveţi jumări de peşte, crocante pe dinafară, mustoase pe dinăuntru şi cu un gust...
Dar staţi, mai avem de lucru.Faceţi un aluat pentru clătite din făină albă, o lingură de amidon din porumb, bere, sare piper şi boia din belşug, daţi prin aluat rondele de ceapă, apoi tăvăliţi-le prin pesmet şi prăjiţi-le în grăsimea rămasă de la peşte, până devin şi ele rumene şi zgrunţuroase de la pesmet.
Şi vă mai trebuie sosul special. Curăţaţi de coajă o lămâie şi tocaţi foarte fin pulpa ei. Adăugaţi şi o feliuţă de portocală la fel tocată. Mai puneţi doi ardei Kapia şi un ardei gras tăiaţi cubuleţe mărunte, asezonaţi cu sare, zahăr şi scorţişoară iar la final puţină miere şi puţin vin alb sec. Sosul e bine să fie făcut cu câteva ore înainte, sau chiar în momentul în care veniţi acasă cu macrourile congelate.
Acum serviţi jumările de peşte stropite cu puţin sos de soia, împreună cu rondelele de ceapă panierată, cu sosul special, cu puţin mujdei amestecat în smântână şi o lingură cu vârf de dulceaţă de ardei iute. Pâine proaspătă, un vin bun şi trăiască. Uica să trăiască !!!".