Jazz-ul mondial s-a mutat în Poiana Lupului de la Gărâna
0Prima seară a Festivalului de Jazz a fost una de success în ciuda faptului că a fost zi lucrătoare. Organizatorii speră la succesul ediţiei din anul 2007, când capul de afiş a fost Jan Garbarek şi numărul spectatorilor a depăşit 7.000.
Peste 2.000 de iubitori ai jazzului au luat cu asalt Poiana Lupului în prima zi de festival. „Prima seară a fost neaşteptat de reuşită şi aşteptăm ca în următoarele zile să avem în fiecare seară aproximativ 10.000 de spectatori“, ne-a declarat în această dimineaţă, Marius Giura, organizatorul evenimentului. „A fost extraordinar aseară. Ultima trupă mi-a plăcut cel mai tare. Mi-am făcut abonament pe trei zile şi nu regret. Sunt mulţi turişti, iar oamenii mai urcă şi astăzi, încă de dimineaţă. După concertele de astăzi şi de mâine este petrecere after jazz party la pontonul de la Trei Ape. Chiar simţeam lipsa unei astfel de acţiuni în anii trecuţi“, a declarat reşiţeanul Mihai Bălan.