Iulian Chivu, artistul din bucătărie care a gătit stridiile pentru că aşa i-a cerut Gigi Becali
0Tânărul de 23 de ani a gătit numai în restaurante de lux, pentru clienţi celebri. Iulian a învăţat să gătească la vârsta de 12 ani, când alţi copii de vârsta lui nici nu ştiau să ţină bine furculiţa în mână, iar acum prepară mâncăruri dintre cele mai sofisticate în bucătăriile marilor restaurante din ţară.
Profil
Născut: 02.06.1987, Bucureşti
Educaţie: Colegiul Economic Viilor Bureşti
Familie: Necăsătorit
Profesie: Bucătar
„La 12 ani am învăţat să fac cartofi prăjiţi, iar un an mai târziu făceam deja mâncăruri gătite. Îmi aduc aminte că prima dată am făcut o tocană de cartofi. Nu am avut pe cineva care să mă înveţe tainele gătitului, ci pur şi simplu m-am simţit bine tot timpul în bucătărie şi mi-a plăcut să prepar toate bunătăţurile”, îşi aminteşte tânărul.
A ştiut ce vrea să facă în viaţă încă de la vârsta de 14 ani. „Terminasem generala şi aveam de ales între un liceu şi şcoala profesională de bucătari. Am ştiut încă de atunci că locul meu este în bucătărie şi acum mă felicit pentru alegerea făcută”, spune Iulian. Lucrurile nu au fost simple de la bun început, deşi şansa i-a surâs şi a intrat în bucătăria unuia dintre restaurantele de lux ale Bucureştiului. „Era târziu, eram obosit şi mă chinuiam să împing o oală de 100 de litri cu ciorbă. M-am împiedicat şi am căzut cu capul în ea, ceea ce demonstrează că în bucutărie lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum par”, spune amuzat bucătarul. N-a fost singura întâmplare haioasă. „Un francez a făcut mare scandal pe motiv că porţia e prea mare. Ospătarul i-a explicat că nu e nevoie să mănânce tot din farfurie, dar n-a reuşit să-l convingă. I-am înjumătăţit-o până la urmă”, povesteşte Iulian Chivu.
De ceva vreme, tânărul a lăsat capitala pentru a găti într-unul din cele mai luxoase restaurante din Reşiţa, unde satisface şi doleanţele celor mai pretenţioşi gurmanzi.
Întrebări şi răspunsuri
Gigi Becali era un client obişnuit al restaurantului bucureştean pentru care găteai. Ai reuşit să-i satisfaci poftele?
A comandat odată stridii, care se servesc crude. Reţeta originală spune că nu trebuie gătite în niciun fel. Nu i-au plăcut şi dânsul m-a rugat să le pun puţin la grătar.
Se poate spune că un bucătar este un mic artist?
Da, cu siguranţă, pentru că aspectul unui preparat contează foarte mult.
Un renumit bucătar fran-cez spunea că mâncarea este 60 la sută, restul e aspect. Este o teorie a bucătăriei care trebuie respectată.























































