INTERVIU Ioan Popa, primarul Reşiţei: „Dacă cineva e atât de imbecil să creadă că intrarea României în UE a fost o greşeală, se înşală amarnic“
0
Ioan Popa, primarul Reşiţei, este supranumit şi „Nelu Tăieţelu'“, pentru că pus bazele deja celebrului brand de paste Monte Banato.
Ioan Popa, om de afaceri transformat în primar, a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“ despre trecerea de la mediul privat la munca într-o primărie, despre accesarea fondurilor europene şi despre cum ar putea fi salvată o zonă relativ săracă şi în continuă depopulare.
„Adevărul“: De ce v-aţi decis să candidaţi la primărie?
Ioan Popa: Am mai spus-o şi cu alte ocazii. E voba despre faptul că, după 25 de ani de antreprenoriat în mediul privat, fost macaronar, cum îmi place mie să spun, au apărut copiii în viaţa mea. I-am făcut destul de târziu, băiatul la 39 de ani şi fata la 43 de ani. Eu, practic, abia atunci am simţit starea de degradre a oraşului, când am început să ies cu copiii la plimbare. Pentru că oamenii de afaceri din România sunt cam hăituiţi, aleargă să facă bani, cu tot felul de oprelişti mai mult sau mai puţin gândite de politicieni, pentru că totul ni se trage de la legislaţie, şi eu eram prins în acelaşi sistem. Mergeam de acasă la fabrică, de la fabrică acasă. Abia după ce au apărut copiii am început să mai merg prin oraş şi să observ cum arată. Am avut un prim episod, în 2012, am vrut să intru în politică, dar atunci familia s-a opus, după care în 2015 le-am repetat întrebarea şi au zis că poate ar fi bine totuşi să fac acest pas. În primă fază au fost reticienţi şi m-au sfătuit să nu o fac tocmai pentru a mă proteja şi implicit pentru a se proteja pe ei, familia. Dar a fost o chestie interesantă cu socrul meu, era revoltat de nu ştiu ce lucruri pe care le văzuse la televizor că le-a făcut un politician. Şi atunci i-am spus că dacă acum doi ani mi-a dat sfatul să nu mă amestec în politică, i-am zis că nu are rost nici să comentăm dacă nu vrem să ne implicăm şi să schimbăm. Am văzut că i s-a schimbat faţa puţin şi, după vreun an de zile, am discutat din nou despre dorinţa mea de a mă implica şi atunci au fost şi ei de acord şi au zis că poate ar fi bine să încercăm să schimbăm ceva. Aşa am ajuns în primărie.
Ne-am întâlnit la vreo două luni după ce aţi fost ales şi păreaţi copleşit de ce aţi găsit în administraţia locală.
Mărturisesc că în primele trei luni, eu, în mintea mea, am vrut să-mi dau demisia de cel puţin 100 de ori. Atunci când te duci să preiei o primărie, o companie, să preiei administrarea, te duci să faci o radiografie, să vezi cum a mers treaba. Ceea ce am găsit aici m-a bulversat atât de tare, că am zis că eu nu am capacitatea manangerială să aduc totul pe linia de plutire şi de asta mă gândeam că ar trebui să-mi dau demisia. Dar îmi spuneam asta mie, nu am spus-o nimănui altcuiva. De fiecare data însă, când plecam, seara, vedeam copiii prin piaţă, pe role, cu bicletele. Stăteam şi fumam o ţigară şi mă uitam la ei şi îmi spuneam că eu trebuie să fac asta pentru ei. Efectiv copiii mi-au dat oxigen, mi-au dat energia să merg mai departe. Am mai făcut un lucru. După trei luni de zile, m-am oprit din a mai căuta din urmă şi a dezgropa morţi. M-am întrebat dacă scopul meu e să descopăr ce rahaturi s-au făcut în primăria asta sau vreau să merg mai departe şi să construiesc ceva. Şi am pus punct, m-am oprit şi am pornit altfel la drum. Din momentul ăla nici nu am mai avut tentaţia de a renunţa.
Care a fost cea mai importantă măsură pe care consideraţi că aţi luat-o?
Am început să-mi fac echipă, să aduc oameni, în paralel cu dorinţa de a schimba mentalitatea celor din interior. Nu e uşor să faci asta. Eu cred că oamenii sunt la fel şi nu spun eu asta, spunea şi Indira Gandhi, că suntem toţi născuţi la fel. Faptul că un primar nu a valorizat echipa lui nu însemna că nu există oameni de calitate. Şi am căutat printre cei din primărie să văd voinţa, să văd cum pot să-i activez. Acolo unde am considerat că oamenii sunt greşit puşi, pe anumite funcţii, efectiv i-am înlocuit. Dificultatea a venit din faptul că există această castă a funcţionarilor publici, această Agenţie Naţională a Funcţionarilor Publici, care este incredibilă. Şi-au construit un fel de cetate, din care nu poţi să-i scoţi şi nici nu poţi să bagi pe alţii în locul lor decât cu mari dificultăţi. Însă dacă eşti persuasiv şi tenace reuşeşti, pentru că breşe sunt peste tot.
Când aţi venit la primărie, vă plângeaţi că sunteţi cel mai mare angajator din oraş.
La vremea respectivă băteam spre o mie de angajaţi. Mai mult decât UCMR şi decât TMK. Am pierdut pe drum vreo 200, în doi ani. Nu destul de lin. Cu strângeri din dinţi, cu scrâşnete, cu ameninţări, dar am reuşit. Cel mai mai important lucru este că am făcut loc pentru 10-15 tineri, de care m-am înconjurat. În principal pentru ca să scriem proiecte europene, după aceea am mai adus câţiva oameni pe tehnic, pentru că în momentul când faci implementarea cineva trebuie să urmărească lucrările. Direcţia noastră de investiţii era destul de subţire, aveam câţiva oameni destul de buni, ingineri, dar din cinci, trei sau patru erau în prag de pensionare. Mă trezeam că în momentul când încep proiectele nu mai are cine să le implementeze.
Existau nişte statistici care arătau că Reşiţa se află printre cele mai sărace oraşe din ţară.
Dacă vorbim din punct de vedere economic, matematica nu înşeală. Ecomomic judeţul Caraş-Severin se poziţionează printre cele mai sărace din ţară. Dacă vorbim din punct de vedere al calităţii vieţii, al modului în care arată oraşele, dacă ne referim la Reşiţa, să ştiţi că etichetările din ultimii ani au fost nedrepte. Pentru că Reşiţa a fost întotdeauna un oraş frumos. Pe valea unui râu, pe coline, înconjurat de păduri. Nu este acel centru muncitoresc, ca şi Hunedoara, Galaţi sau cele din Valea Jiului. Este un oraş, în care, cei care vin pentru prima data rămân impresionaţi. Noi am fost însă penalizaţi de câteva agenţii imobiliare mari, care făcând statistici au dus întodeauna sus Bucureştiul, Timişoara, Clujul, zone în care aveau proiecte în derulare şi pe care doreau să le poziţioneze ca fiind interesante şi evident că în zone unde nu se construia sau nu aveau o dinamică economică bună le aruncau în coada listei.
Eu sunt convins că în maximum 2-3 ani Reşiţa va ajunge în zona superioară a acestor statistici. Pentru că 80 la sută din proiectele pe care le derulăm sunt pentru creşterea calităţii vieţii şi a dorinţei de a locui în aceste locuri. De la mobilitatea urbană, infrastuctură, tramvai, transport electric public civilizat, locuri de joacă, skate-parcuri, avem acum în lucru cel mai mare loc de joacă din vestul României. Nu are nimeni o suprafaţă atât de mare făcută cu echipamente moderne, model finlandez. Pentru reabilitarea a cinci licee avem contractele semnate. Aparent asta se referă la învăţământ. Da, se referă la învăţământ, pentru că modernizezi instituţii de educaţie. Dar creşte şi tentaţia unora să vină să facă o şcoală faină la Reşiţa, să stea într-un loc bun, în clase frumoase, încălzite, în cămine civilizate. În momentul în care ai o calitatea a vieţii rezonabilă poţi creea tendinţa asta de a veni în oraş a oamenilor care să dorească să se stabilească aici. Această tendinţă mai trebuie dublată doar de locuri de muncă bine plătite.
Dar mai are cine să se joace, să muncească în Reşiţa? Mai sunt tineri, copii?
Sunt tineri în Reşiţa. Statistic avem undeva la 1.000 de elevi noi, în fiecare an. Am urmărit pentru că am făcut şi un recesământ. Dacă luăm până în clasa a XII-a ajungem la circa 12.000 de tineri, plus 3.000 de studenţi, iacă sunt 15.000. Dorinţa mea e să îi reţin aici, să nu mai plece. Până acum s-a întâmplat un exod, însă prin aceste investiţii, prin aceste mijloace doresc să-i opresc în oraş, să nu mai aibă această tendinţa de a pleca. Tendinţa asta de a pleca din România, din Reşiţa, are două valenţe. Una este financiară, celalată este calitatea vieţii. Oamenii nu pleacă doar ca să câştige mai mulţi bani, pentru că dacă faci o paralelă dintre cât câştigi şi cât cheltui, în Occident, o să ajungi să constaţi că la sfârşit nu rămâi cu mare lucru. Dar familia care pleacă acolo ştie că sistemul de sănătate e mult mai performant şi copiii îţi sunt în siguranţă, şcoala e locul unde profesorii îşi fac treaba bine şi copiii învaţă pe nişte programe moderne, la nivelul nostru de astăzi. Făcând o şcoală nouă, eu încerc să-i fac şi pe profesori să se simtă bine în interiorul ei. Ne implicăm şi în şcoala duală, să aducem copii, să plătim noi, să asigurăm cazare şi masă la cămine, astfel încât să dăm nişte semnale că la Reşiţa, Primăria se implică şi dorim să ridicăm nivelul. Încercăm prin proiectele europene să ridicăm calitatea vieţii în oraş.
Cum staţi din punctul ăsta de vedere? Câte finanţări de proiecte europene aţi reuşit să obţineţi?
Avem 42 de proiecte europene, în diferite faze. Pentru unele s-au semnat deja contractele, pentru unele urmează să se semneze, mai avem proiecte care urmează să fie depuse. Câteva sunt mari, foarte mari. Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului, înseamnă 40 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii, plus încă 17 milioane de euro, pentru dotări, echipamente, o staţie intermodală, autobuze electrice, plus 20 de milioane cu care Ministerul Dezvoltării o să ne achiziţioneze tramvaiele. Vorbim de 57 de euro, doar pentru mobilitate urbană fără achiziţia tramvaielor. Mai avem două proiecte mari, unul de 10 milioane de euro, pe lucrări retrospective pentru care sperăm să semnăm contractul săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, care se referă la reabilitarea centrului civic de 25 de mii de metri pătraţi şi promenada pe care am făcut-o până acum, plus un GAL de 8 milioane de euro pentru zone defavorizate. Aceste proiecte însumează aproape 80 de milioane de euro. Şi mai avem încă 39 de proiecte care însumează diferenţa până la 150 de milioane. Am avut momente în care am vorbit cu colegii mei şi ne-am gândit că nu trebuia să facem proiectele astea mici, pentru că munca e aceeaşi şi la un proiect de un milion de euro şi la unul de 30. Însă nu regret că le-am făcut, deşi oamenii au muncit într-un ritm aproape de nesuportat. Ele vor veni pas cu pas şi vor schimba faţa Reşiţei.
Cum vedeţi acest curent anti-UE, care se simte tot mai des?
În România este o tendinţă izolată. Când ai o problemă şi nu vrei să se vadă arunci o petardă din asta şi atragi atenţia. Tu vrei să scapi de puşcărie, tu vrei să schimbi legile justiţiei, vrei să dai legea graţierii şi atunci arunci o petardă, că Europa nu e ce trebuie, că Europa e o bătaie de joc, că naţionalism, şi încerci să trezeşti în români un spirit din asta patriotard. Dar e un fenomen nişat, care momentan nu cred că e periculos, dacă e să-l comparăm cu ce se întâmplă în Polonia de exemplu sau în Italia. Acolo fenomenele au devenit periculoase, chiar dacă nu au acest interes meschin, de a scăpa pe cineva de puşcărie. Acolo e vorba de lupta politică. Matteo Salvini o dă cu imigranţii care ne-au luat locurile de muncă şi efectiv a câştigat electorat pe tema asta. Şi Orban face lucrul asta în Ungaria, şi polonezi fac la fel. Acolo lucrurile pot deveni periculoase din punctul ăsta de vedere. Dacă cineva e atât de imbecil să creadă că intrarea României în Uniunea Europeană a fost o greşeală sau că ne era mai bine fără Uniunea Europeană, se înşeală amarnic. Că U.E are probleme, asta e adevărat şi semnale de genul asta pot aduce corecţii. Eu am fost la Brusseles, de vreo două ori. Da, e adevărat sunt clădiri gigant, blocuri uriaşe, unde lucrează nu mii, ci zeci de mii de functionari, pe care dacă te duci şi îi scuturi puţin şi îi întrebi ce caută acolo nu ştiu să-ţi dea un răspuns. Sunt lucruri stupide şi ar trebui să trezească nişte semnale de alarmă. Dar eu cred că românii sunt pro europeni, românii nu cred că au uitat pericolul Rusiei, indiferent cât de frumoşi încearcă să îi facă unii. Şi vă mai spun o chestie: dacă ar fi atât de bine în Rusia, de ce din cei peste patru milioane de români, care au plecat din ţară, de ce nu îi regăsim la Moscova, în Rusia, să lucreze pe şantiere, în IT, în restaurant? De ce nu am auzit despre niciun român că s-a stabilit în Rusia şi ce bine îi merge acolo?
Aţi vorbit foarte mult de aducerea unor investitori la Reşiţa. Cum staţi din punctul acesta de vedere?
Am pornit furtunos cu Autoliv, cărora le-am facilitat realizarea unei fabrici, unde au aproape 1.000 de angajaţi. Am fost foarte optimist şi am crezut că o să încarc foarte repede parcul industrial. Însă, din păcate, asta este singurul lucru de care sunt nemulţumit încă. Vă spun cu sinceritate, 30-40 de investitori potenţiali până acum au stat la această masă. Le-am prezentat parcul industrial, le-am prezentat şi universitatea, şi faptul că putem scoate ingineri bine pregătiţi, le-am prezentat şcoală duală şi programele noastre, din păcate, nu am reuşit să închidem cu niciunul dintre aceştia un contract. Eu pun asta şi pe seama politicii mari. Am vorbit şi cu colegi de ai mei, cu Ilie Bolojan de la Oradea, cu Hava, de la Alba Iulia, există o reticienţă a investitorilor de a face paşi acum, în ultimele 7-8 luni, legată de lejeritatea cu care se schimbă politica fiscală. Oamenii aştia îşi fac previziuni pe cinci, pe şapte ani, îşi fac calcule de investiţii şi amortizare şi în momentul în care apar nişte disfuncţionalităţi de acest gen, fac un pas înapoi şi se mai gândesc dacă şi cum vor deschide o nouă investiţie. E vorba de predictibilitate în măsurile politice. Nu mă opresc aici şi o să lupt în continuare să conving investitorii să vină la Reşiţa. Merg la toate forumurile, la toate conferinţele, am trimis materiale la toate consulatele şi ambasadele din România. Se ştie deja despre Reşiţa şi disponibilitatea noastră şi eu cred că, până la urmă, vom reuşi să aducem mai mulţi investitori serioşi la Reşiţa.
E turismul şansa Reşiţei, a judeţului Caraş-Severin?
Absolut! Cred că turismul ar putea să rezolve multe din problemle Banatului de Munte şi când spun Banatul de Munte, mă refer până la poalele lui: Reşiţa, Lugoj, chiar şi Timişoara vor putea beneficia de pe urma al dezvoltării turismului. Avem acum un proiect în desfăşurare, pe Semenic, împreună cu Primăria şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, am făcut măsurătorile topo, am făcut studiile şi a fost avizat de Ministerul Turismului. Mai trebuie doar aprobarea Guvernului pentru schimbul de teren cu Romsilva. După schimbul de terenuri, acest proiect nu mai poate fi oprit. E ca un bulgăre care a plecat la vale şi creşte. Avem acord de la Mediu, suntem în zona de dezvoltare durabilă nu mai poate să-l oprească nimeni.
Se încarcă comentariile...
