FOTO Mircea Cavadia la a 13-a cărămidă pentru monumentul limbii române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Peştele nopţii“ este a treisprezecea carte publicată de Mircea Cavadia, membru al Uniunii Scriitorilor din România

La activitatea literară a lui Mircea Cavadia trebuiesc amintite, pe lângă cele 13 cărţi publicate şi sutele de articole şi editoriale din cotidianul „24 de Ore“ dar şi la cele mai prestigioase reviste literare şi culturale şi cele patru piese de teatru scrise de „Nea Mircea“, toate puse deja în scenă, trei în România şi una în Serbia. Mircea Cavadia a fost şi un apropiat prieten al nuvelistului Fănuş Neagu, cel care i-a şi scris recomandarea pentru a deveni membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Mircea Cavadia s-a născut pe 6 octombrie 1950 în frumoasa staţiune Voineasa din judeţul Vâlcea. În 1979 a devenit licenţiat în drept al Facultăţii de Drept din Bucureşti. Editura Cartea Românească îi publica volumul de debut, intitulat „Vulpea“, o carte de proză, scurtă, stil ce-l caracterizează pe Cavadia, opera sa de impozanţă fiind considerată, până acum, „Gaura de vierme“, lucrare publicată în anul 2005 de Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române. În anul 2001 Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timişoara i-a acordat premiul pentru dramaturgie, pentru piesa „Pământ de flori, trilogia tranziţiei“.

Cartea, dedicată „memoriei marelui scriitor care a fost Fănuş Neagu“, este un roman ce delectează prin viteza cu care debutează, pentru a se încheia molcom, lent, precum un vals vienez. „Scris într-un stil incisiv, dinamic şi concentrat, romanul lui Mircea Cavadia răspunde unor întrebări parabolice... Cum parabola, în literatură, antrenează deopotrivă jocul şi realitatea, autorul găseşte că ea ilustrează bine universul lumii româneşti din perioada ultimă, a căderii dictaturii şi primele momente ale revoluţiei. Ideea finală a cărţii este că, în pofida generalizărilor şi etichetărilor despre lumea în care trăim, nu acesta este rezultatul, ci avem tot atâtea răspunsuri, câte destine personale sunt“ caracteriza Lucian Chişu romanul. 

Au vorbit despre lucrare Bogdan Ulmu, Gheorghe Zincescu, Octavian Doclin, Nicolae Sârbu şi Gheorghe Jurma. S-a cerut la cuvânt şi Matei Mircioane, pe care maestrul Cavadia l-a îndemnat obişnuit „scurt, că ne e foame!“. Am reţinut o observaţie pertinentă a poetul Octavian Doclin: „Nu sunt de acord cu ce scrie Lucian Chişu pe ultima copertă, că romanul ar fi de tip policier. Este un roman realist, însă, încărcat de semnificaţii şi parabole. Veţi desluşi misterul acestor parabole numai după ce veţi fi terminat de citit şi ultima pagină a romanului. Coperta este foarte bună. Consider că este cea mai bună copertă realizată de Vlădulescu”. 

Deşi nu cred că se mai îndoieşte cineva, lucrarea de faţă confirmă încă o dată recomandarea dată de Fănuş Neagu pentru Uniunea Scriitorilor: „faceţi-l membru pe Mircea Cavadia pentru că este genial!“

CITEŞTE ŞI:

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite