Floris Csiki, tânăra extremelor: iubește drumețiile, sportul şi pictura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Floris Csiki
Floris Csiki

Printr-o ambiţie ieşită din comun, tânăra a învăţat singură să picteze, iar susţinerea familiei a încurajat-o să-şi dezvolte această pasiune. Floris adoră să viziteze cât mai multe ţări şi să cunoască câte puţin din istoria fiecăreia. Cele mai frumoase excursii le-a făcut alături de soţul său, Zoltan.

Prima dată a dorit să viziteze locurile frumoase din România, apoi a început să meargă şi în locurile exotice din întreaga lume.

„De mic copil mi-a plăcut să vizitez locuri noi. Am vrut neapărat să văd Retezatul, Munţii Ţarcu şi Munţii Bucegi, pentru că au farmecul lor. Natura a creat aici locuri unice care trebuie vizitate la orice vârstă. Peisajele sunt minunate, iar perioadele petrecute aici chiar te relaxează“, a povestit Floris.

Pentru că şi-a îndeplinit visul de a vedea locurile frumoase din ţara sa, Floris a luat decizia că timpul liber îl poate folosi pentru a vizita locuri exotice din străinătate şi, în acelaşi timp, să-şi completeze cunoştinţele cu informaţii despre istoria fiecărei ţări în care va merge. „Printre primele ţări vizitate a fost Italia. Era evident că Roma, oraşul cu o istorie impresionantă, m-a fascinat din prima clipă şi am revenit în această ţară de fiecare dată cu drag“, a spus Floris. Pe lângă felurile de mâncare tradiţionale, arhitectura oraşelor au impresionat-o profund, astfel încât au determinat-o să-şi dezvolte partea artistică.

Din fiecare ţară, Floris a adus acsă câte o amintire care are un loc bine stabilit. „Pot să spun că din fiecare excursie mi-am adus câte un obiect care să-mi amintească de acea aventură. Am deja o mică colecţie de scoici sau obiecte tradiţionale de care mă îngrijesc cu mare drag“, a mai spus tânăra.

Pictura abstractă

De câţiva ani a descoperit o nouă pasiune, cea pentru pictură. A fost autodidactă şi acum lucrările sale abstracte îşi găsesc locul în apartamentul tinerei, dar şi în grupul său de prieteni. „În urma excursiilor făcute, am luat decizia să pun în practică una dintre pasiunile mele mai vechi, pictura. Soţul meu m-a sprijinit. Pe lângă peisaje, îmi place foarte mult să fac pictură abstractă. Nu am urmat niciun curs, dar am studiat singură“, a povestit Floris.
Tânăra spune că într-o zi îşi va deschide şi propria expoziţie, dar până atunci exersează pentru a se perfecţiona. „Nu exclud o astfel de idee, dar cu toate că sunt o fire ambiţioasă sunt şi conştienţă de faptul că mai am mult de învăţat până când lucrările mele să poată fi expuse publicului larg. Până atunci încerc să-mi uimesc prietenii cu tablourile mele şi evident familia, care de anul acesta are un nou membru, fiica noastră Sara“, a mai spus tânăra.

Întrebări şi răspunsuri
Care este ţara care îşi doreşti să o vizitezi în viitorul apropiat?
Cred că Australia este una dintre viitoarele destinaţii. De asemenea, Australia ar putea să fie şi a doua mea casă, pentru că avem mulţi prieteni acolo şi poate în viitor ne gândim să ne stabilim acolo.

Cât timp petreci pentru a finaliza un tablou?
Depinde de complexitatea lui şi de destinaţia acestuia. Am făcut lucrări la care am stat chiar şi şase ore pe zi pentru ca rezultatul să fie cel care mi-l doream.

Ce-i place
„Îmi plac fructele de mare gătite în diferite feluri. Îmi place sinceritatea oamenilor, îmi plac copiii şi apreciez persoanele care ştiu să ducă lucrurile până la capăt“.

Ce nu-i place
„Nu-mi place atunci când nu mi se răspunde la telefon, nu-mi plac oamenii falşi şi urăsc nerespectarea orelor de întâlnire sau a programului bine stabilit“.

Profil
Născută. 30 noiembrie 1984
Studii. Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea de Vest Timişoara
Familie. Căsătorită, are o fetiţă, Sara

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite