Dorina Cozma, cea mai bună elevă din ţară la engleză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra este un model de perseverenţă pentru toţi cei de vârsta ei, şi a dovedit că nu are contracandidat. În paralel, iubeşte voluntariatul. Dorina sau Ina, cum îi spun prietenii, este o adolescentă perfecţionistă. Vrea ca tot ceea ce face să fie desăvârşit şi fără defecte. Munceşte mult şi pune suflet în tot ceea ce face.

Profil


Născută. 29.03.1992, Reşiţa
Studii. Elevă în clasa a XII-a la Liceul „Mircea Eliade” din Reşiţa, profil matematică-informatică, intensiv engleză
Familie: Necăsătorită

 Când a fost mică, Dorina a făcut înot. La vârsta adolescenţei, a renunţat la sport şi şi-a canalizat activitatea către voluntariat.


„După ce am intrat la liceu, am avut nevoie de o perioadă de acomodare, dar după şase luni voiam să fac ceva cu timpul meu, dar nu ştiam sigur ce. Simţeam că trebuie să mi-l dedic unor activităţi care să aducă bucurii şi beneficii, să-mi petrec timpul constructiv. Am aflat de la o prietenă de Interact. Îmi amintesc că prima întâlnire cu colegii voluntari a fost pe o bancă în centru, iar atmosfera a fost colegială”, a spus Dorina.


Olimpică la engleză


Tânăra este elevă în clasa a XII-a la Liceul „Mircea Eliade” şi a câştigat olimpiada de limba engleză din acest an, cu media 9,82, astfel că, la competiţia naţională, ea s-a impus în rândul colegilor săi de aceeaşi vârstă din întreaga ţară.  Prima olimpiadă care a avut loc în vacanţa intersemestrială a fost cea la limbile străine. De altfel, primul concurs naţional a adus şi primul rezultat excelent pentru Caraş-Severin. Dorina Cozma, elevă în clasa a XII-a, la Liceul „Mircea Eliade” a reuşit să obţină la limba engleză premiul întâi, dar şi un premiu special pentru eseul său scris.


Pasionată de economie


Dascălii care lucreză cu ea la clasă spun despre tânără că este genul academic, elevul care nu se opreşte din studiu nici măcar la limita maximă. „Pe lângă pregătire m-au ajutat norocul şi spontaneitatea”, a spus tânăra, care din clasa a X-a participă constant la olimpiadele şcolare. Îi place să asimileze noi cunoştinţe, iar limba engleză a studiat-o din pasiune. În plus, în primăvară se pregăteşte pentru o nouă competiţie: olimpiada de economie. Asta pentru că iubeşte această materie, la care speră să obţină acelaşi rezultat.


„Tatăl meu are doctorat în economie. Cred că din această cauză vreau să studiez domeniul economic, financiar”, a spus eleva, care a încercat să găsească sursa pasiunii sale. De altfel, îşi doreşte să studieze economia, în Marea Britanie. „Visul meu este să studiez peste hotare, datorită pasiunii mele pentru limba engleză. Mai mult decât atât, sistemul educaţional de acolo mă impresionează, iar oportunităţile de angajare sunt mai bune”, a adăugat Ina, a cărei mare pasiune rămâne, totuşi, economia.

Întrebări şi răspunsuri

Cum te-ai impus ca lider când ai fost preşedintele Interact?
Cu vorba bună. I-am convins pe colegi că trebuie să muncim pentru a reuşi, iar atunci când au dat dovadă de neseriozitate i-am făcut să înţeleagă că problema este importantă.

Cum va fi admiterea la facultatea din Londra?
Ştiu că elevul trebuie să dea dovadă de câteva calităţi. Va trebui să scriu un eseu. Studentul trebuie să aducă ceva nou în cadrul facultăţii. Nu va fi dificil.

Ce faci în timpul tău liber?
Voluntariat sau lectură.

Ce-i place

„Îmi place fparte mult sinceritatea. Îmi plac oamenii care au ambiţie. Îmi place, de asemenea, să particip la acţiuni de voluntariat. Îmi place să-mi petrec timpul făcân ceva constructiv“, a spus Ina.



Ce nu-i place

„Nu-mi plac absolut deloc oamenii care nu sunt politicoşi. Nu-mi place ipocrizia, nu-mi place răutatea, nu-mi plac manelele. Nu-mi plac oamenii fără ideal. Cred că au o viaţă puţin cam tristă, lipsită de ambiţii “, a declarat tânăra reşiţeancă.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite