Descinderi în Caraş-Severin, la un membru al unei reţele ce înşela prin telefon, folosind metoda „accidentul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice despre care există indicii că au fost folosite de suspecţi în activitatea infracţională

Peste 500 de poliţişti au făcut percheziţii la 14 persoane încarcerate în cinci penitenciare şi alte 42 de percheziţii în Caraş Severin şi ate 10 judeţe  dar şi în Bucureşti pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice prin metoda 'Accidentul". "În această dimineaţă, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, poliţişti din cadrul DGPMB şi Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Ilfov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Brăila, Tulcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Dolj, Prahova, Giurgiu, Buzău, Vâlcea, Călăraşi şi Ialomiţa, precum şi echipe de intervenţie din cadrul IGPR desfăşoară o amplă acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice", precizează IGPR într-un comunicat de presă. Percheziţiile s-au desfăşurat în Penitenciarul Galaţi (sunt vizate 8 persoane încarcerate), Penitenciarul Iaşi (sunt vizate 2 persoane), Penitenciarul Craiova (o persoană încarcerată), Penitenciarul Tulcea (2 persoane încarcerate) şi Penitenciarul Mărgineni-Giurgiu (o persoană încarcerată). De asemenea, au fost efectuate 42 de percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi (6), Brăila (10), Ilfov (3), Ialomiţa (1), Vâlcea (1), Buzău (2), Caraş-Severin (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Iaşi (1), Călăraşi (10), precum şi în municipiul Bucureşti (3). 

"În fapt, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor", informează Poliţia Română. Activităţile se desfăşoară în 78 de dosare penale înregistrate la DGPMB (la Serviciul de Investigaţii Criminale şi la Poliţiile Sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6), sub supravegherea procurorilor de caz. Persoanele depistate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Poliţiei Capitalei. 

Au fost constituite 51 de echipe de percheziţie, formate din peste 500 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale şi de intervenţie, sprijinite de SIIAS - IGPR, care beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR. 

„În urma percheziţiilor efectuate, în această dimineaţă, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice, prin metoda ,,ACCIDENTUL”, au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice despre care există indicii că au fost folosite de suspecţi în activitatea infracţională“ mai informează IGPR.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite