Culoarea turbată în care este vopsit parterul unui bloc. Ce amendă i-a adus proprietarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parterul unui bloc din Reşiţa, aflat pe un bulevard central, a fost vopsit într-o culoare extrem de stridentă, fără ca proprietarul să aibă aprobările necesare de la Primărie.

Imaginile cu blocul vopsit roz au devenit virale şi au stârnit sute de comentarii pe reţelele de socializare. Unii dintre cei care le-au văzut s-au amuzat, alţii au cerut intervenţia autorităţilor locale. Fapt ce s-a şi întâmplat.

Primarul Ioan Popa a postat un mesaj chiar la galeria de imagini, în care a anunţat că lucrarea este executată fără autorizaţie din partea Primăriei Reşiţa.

"La ora aceasta, arhitecta şefă a oraşului, împreună cu Poliţia locală se află acolo şi îl amendează pe proprietar. Va fi, de asemenea, obligat să o aducă la culoarea iniţială. Nu au niciun fel de autorizaţie. Pur şi simplu nu ştiu ce au avut în cap. Au clădirea asta închisă de vreo 12 ani, la un moment dat le-am solicitat să facă ceva cu ea, să o vândă, s-au pus s-o vopsească pink", a declarat Ioan Popa, marţi dimineaţa, pentru „Adevărul“.

Conform reprezentanţilor Primăriei Reşiţa amenda pe care proprietarul a primit-o pentru zugrăvirea clădirii este de 5.000 de lei.

Imagine indisponibilă

Sursa Facebook/Sorin Bazgau

VĂ RECOMANDĂM ŞI:

Aradul are un bloc tricolor. Locatarii sunt mândri ce ceea ce au realizat

Blocurile pestriţe din Moldova, oglindă pentru harababura din capul edililor.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite