Consilierii locali au aprobat reguli noi pentru culorile de pe bloc
0După ce peste 100 de blocuri au fost vopsite în toate culorile, vine şi hotărârea care reglementează paleta. Aleşii locali au aprobat, în sfârşit, o hotărâre de consiliu prin care decid culorile pentru faţada blocurilor reabilitate termic. În cartierul Govândari, acolo unde locuieşte peste jumătate din populaţia oraşului, sunt reabilitate termic cele mai multe blocuri.
Pentru că banii de la stat, prin programul naţional, s-au rulat cu mare greutate, reşiţenii au luat decizia să îşi schimbe singuri faţada blocului şi să plătească din propriul buzunar creşterea confortului termic din apartamentele lor.
Regulă schimbată
Reşiţa s-a transformat însă, peste noapte, într-un oraş de prost gust. Asta pentru că aleşii locali nu au avut până recent o hotărâre de consiliu în ceea ce priveşte paleta de culori în care asociaţiile de proprietari ar trebui să îşi zugrăvească blocurile. Un exemplu al kitsch-ului este Strada Făgăraşului din oraş, unde cele trei scări ale aceluiaşi bloc sunt vopsite în trei culori diferite, care nu se asortează sub nicio formă.
„Mă dor ochii când mă uit la acest bloc. Este bine că am scăpat de griul acela comunist, însă aleşii locali ar fi trebuit să reglementeze o culoare sau măcar o regulă. Nici nu ştiu ce să spun, dar mă amuză strada asta kitschoasă când trec pe aici”, a spus reşiţeanul Daniel Ţăpuc.
Regula nu se schimbă, de obicei, în timpul jocului, dar aleşii locali au decis că este timpul să se îngrijească inclusiv de aspectul blocurilor, astfel că au luat o decizie care să rezolve această problemă. Culorile albastru cu gri metalizat, ocru cu maro roşcat, cărămidă aparentă cu alb şi galben pal cu portocaliu sunt singurele agreate de acum de aleşi. „Vine cam târziu această decizie. Este bine că măcar acum s-a admis că trebuie reglementată culoarea”, a spus Ioan Benga, consilier local.
Amenzi pentru reşiţenii neascultători
Singura problemă este că peste 100 de blocuri sunt deja schimbate la faţă, iar multe nu se încadrează în ceea ce aleşii au stabilit. Oficialii consiliului local îi liniştesc pe oameni şi spun că nu trebuie să plătească pentru altă culoare. Decizia nu se aplică retroactiv. Dacă încalcă hotărârea de acum înainte, reşiţenii vor fi amendaţi cu 2.500 de lei.