Cărăşenii scapă de gunoaie care pe unde apucă
0Garda de Mediu Caraş-Severin a pornit o amplă campanie prin care doreşte să împiedice aruncarea deşeurilor la întâmplăre şi, totodată, să-i civilizeze pe cei care nu au niciun fel de respect pentru mediul înconjurător.
Din cauza faptului că foarte mulţi cărăşeni şi-au făcut prostul obicei de a arunca gunoiul în drum sau la marginea pădurilor, comisarii Gărzii de Mediu au ieşit mai des pe teren în ultima vreme pentru a-i depista pe cei care îşi bat joc de natură. Comisarii de mediu au verificat starea de curăţenie a localităţilor, a căilor de comunicaţie, malurile şi albiile cursurilor de apă, dar şi zonele turistice şi de agrement. Potrivit lui Gheorghe Pitulan, în perioada amintită s-au efectuat 68 de controale la autorităţi ale administraţiilor publice, administratori de drumuri şi căi ferate, administratorii apelor, agenţi economici şi operatori de salubritate.
Lista suspecţilor
„Cu ocazia controalelor s-au identificat un număr de 63 depozite necontrolate în suprafaţă totală de 2.150 mp, amplasate la periferia localităţilor, pe malul apelor sau de-a lungul căilor de comunicaţie. Cele mai multe depozitări necontrolate s-au semnalat pe domeniul administrativ al primăriilor din mediul urban”, precizează comisarul Gărzii de Mediu. S-au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 82.500 lei, dar a fost întocmită şi o listă a suspecţilor care au depozitat necontrolat deşeuri.























































