Asfaltările drumurilor din oraș au intrat pe ultima sută de metri, din cauza vremii capricioase
0Reprezentanţii administraţiei locale explică faptul că vara s-a lucrat la locurile de staţionare, urmând să intre în lucru drumul din zona centrală şi până în Muncitoresc. Alexandru Poenaru este un reşiţean care locuieşte în zona Muncitoresc.
Alexandru Poenaru este un reşiţean care locuieşte în zona Muncitoresc. Omul este supărat că angajaţii Primărei Reşiţa nu mai ajung odată cu lucrările şi pe strada lui. „Mi-am schimbat bucşele de la maşină de trei ori în acest an, iar acum trebuie să merg, din nou, la serviceul auto. Nu este firesc ca starea drumurilor, după promisiunile de la începutul anului, să fie la fel de proastă”, spune supărat reşiţeanul, care a reţinut la începutul lui 2010 că una dintre promisiunile municipalităţii a fost repararea drumurilor principale.
Mai multe parcări
Primarul spune că angajaţii municipalităţii nu au stat degeaba, ci au muncit. „În ultima lună, am realizat şapte parcaje noi, cu circa 100 de locuri de parcare. Ultimele două sunt în zona Govândari”, spune edilul şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu. În plus, acesta vine cu o nouă rectificare. „Anul acesta s-a asfaltat potrivit programului adoptat de Consiliul Local. Acum, însă, ni se aprobă un credit de zece milioane de euro, iar cel mai probabil, din primăvară ne apucăm serios de turnat covoare asfaltice”, spune primarul Mihai Stepanescu.






















































