VIDEO Ziua Pământului a găsit staţiunea Voineasa mai curată. 5 tone de gunoi strânse printr-o acţiune civică declanşată de o bloggeriţă din Bucureşti
0Un apel la o acţiune de ecologizare a unei staţiuni montane, din judeţul Vâlcea, a reuşit să adune peste 60 de oameni dornici să se bucure de o Voineasă mai curată. S-au strâns 5 tone de gunoaie, într-o singură zi. Acţiunea a fost gândită de o bucureşteancă, originară de pe Valea Lotrului, care, cu ajutorul blogului personal, a reuşit să pună în aplicare o iniţiativă pe care autorităţile nu sunt capabile de multe ori s-o implementeze.
Ideea Alexandrei Lopotaru a plecat de la fiul ei, un bebeluş care obişnuieşte ca toţi copiii mici să bage în guriţă tot ce găseşte pe jos. Tânăra mămica s-a mutat din Capitală în oraşul de baştină pentru a-şi creşte copilul şi a-i oferi clipe de neuitat mai aproape de natură, în inima Munţilor Lotrului.
Doar că era un pic diferit cadrul în care copilărise cu cel pe care-l oferea fiului său. A devenit conştientă de gunoaiele lăsate în urmă, în mod special de turişti, şi s-a hotărât să ia atitudine. Aşa a mobilizat prin intermediul blogului personal dedicat poveştilor pentru mămici şi pitici, „Bebelonia”, dar şi a reţelelor de socializare, de la oameni simpli, la autorităţi, oamenii de afaceri din zonă, organizaţii care au conştientizat că zona are nevoie de astfel de acţiuni şi că nu contează cine le organizează atât timp că efectele privesc pe toată lumea. Iar la finele săptămânii s-au adunat cu toţii să pună ideea în aplicare.
Unul dintre participanţi a făcut un filmuleţ, dedicat în mod special copiilor care au participat la acţiune şi l-a postat pe Facebook sub denumirea de „Aşa ne-am distrat. Ne-a plăcut tare şi sperăm să ne mai vedem şi data viitoare”.
„Voineasa este locul în care m-am născut şi am copilărit. Este locul pentru care am părăsit Bucureştiul temporar şi am ales să îmi cresc, la rându-mi, copilul. O iubesc cu toţi porii şi vreau să o ajut ori de câte ori se poate, pentru că mi-a oferit cea mai frumoasă copilărie şi cele mai inocente amintiri. Iar acum, odată cu primăvara, cere tacit ajutorul, fiindcă nu îşi poate curăţa singură iarba şi brazii.
Este împânzită de deşeuri în aproape toate punctele cardinale, dar, din ce am văzut, cele mai afectate zone sunt Mănăileasa şi staţiunea, cea din urmă fiind locul în care ne odihneam, ne jucam, ne distram cu toţii odată şi în care acum bate vântul de singurătate şi indiferenţă.
Aşa că, vă invit să luaţi parte la cea mai îndârjită acţiune de ecologizare a întregii Voinese, nu doar în cele două zone. Eu o să vin cu mănuşi şi saci, iar voi puteţi veni cu propuneri şi idei.”, scria iniţiatoarea în apelul de mobilizare la acţiune.
Tânăra bloggeriţă a mărturisit că în lupta ei pentru o natură mai curată s-a lovit şi de refuzul unora care au considerat că dacă staţiunea montană este în gestionarea sindicatelor, atunci numai acestea sunt obligate să se ocupe şi de mizeria lăsată în urmă, în principal, de turişti.
„Deşi, se ştie că o parte din teren este spaţiu public. Şi chiar de nu ar fi, oare aria nu face parte din Voineasa, din noi? E chiar aşa de greu să dăm dovadă de omenie, spirit civic şi simţ al civilizaţiei o dată pe an? Cred că prea o luăm de-a gata, crezând că ni se cuvine şi uităm să o apreciem la adevărata valoare”, a fost reacţiei bloggeriţei în faţa unor astfel de atitudini.
„Aş vrea să ne strângem noi, cei care vrem un mediu curat, cei care ne dorim să îngrijim această casă verde, care ne-a adăpostit de când am deschis ochii”, a sunat apelul bucureştencei originară din Voineasa, apel la care au răspuns în jur de 60 de oameni.
Imagini dinainte de acţiunea de ecologizare, Foto: Arhiva personală
O treime dintre ei au fost copii - „un exemplu pentru colegi şi părinţi. Poate generaţia lor va fi mai bună, mai educată decât a noastră şi mediul înconjurător va fi mai ocrotit”. Împreună, au reuşit să strângă, într-o singură zi, peste 400 de saci de gunoaie din întreaga staţiune.
„Voineasa respiră! Putem face multe, dar doar împreună! Dacă nu faci bine, măcar nu face rău. Hai să nu mai aruncăm aiurea gunoaiele şi să păstrăm Voineasa curată.”, a fost reacţia Alexandrei, la finalul operaţiunii de ecologizare, neuitând să nominalizeze şi să mulţumească participanţilor.