VIDEO Postarea care a depăşit 24.000 de vizualizări în 3 zile, despre apa potabilă care curge la robinetele localnicilor dintr-un municipiu din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O postare video pe Facebook a unui bărbat care se prezintă drept manager la TCI Group a reuşit ca în nici 3 zile să adune peste 20.000 de vizualizări şi aproape 600 de distribuiri. Videoclipul arată ce fel de apă este furnizată la robinetele locuitorilor unui municipiu din România secolului XXI.

„Apa potabilă distribuită de SC APAVIL SA în anul 2018, luna Martie ziua 28, în Municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea - România. 

Poate se sesisează Protecţia Consumatorului. Apa potabilă din municipiul Drăgăşani. Nici după 1 minut apa nu a venit curată, e mai rău.

Poate se sesisează Direcţia de Sănătate Publică cu privire la Apavil Drăgăşani. Vă rog să distribuiţi această postare! Poate începem să nu mai acceptăm mizeriile acestea. 

Poate o să ne trezim într-o zi că am vrea să trăim sănătos, să ne creştem copiii într-un mediu curat... şi NU AŞA”, scrie Daniel TCI pe pagina sa de socializare şi spune în videoclip.

      

Postarea care a depăşit 20.000 de vizualizări în 3 zile legată de cum arată apă la robinetele drăgăşenenilor

La ora la care postăm şi noi acest material, numărul vizualizărilor se apropia de 25.0000 şi creştea vertiginos.

Reacţiile nu au întârziat să apară. „Din păcate, problema aceasta este de mult timp, de ani de zile, îmi pare rău că nu s-a remediat nici până în ziua de astăzi...”, scrie un internaut.

Altcineva comentează glumind: „Apa cu doliu, de la faimoasa firmă Apavil. Am înţeles că în curând o să ne dea şi cola la robinet”.

„Până se sesizează cine trebuie, mai durează. Pe facebook nu se rezolvă nimic... toată lumea comentează, dar la semnături sau proteste nu se strânge nimeni”, susţine dezamăgit un alt postac.

„Acum, după aproape 30 de ani de la Revoluţie, apa a devenit din maro închis, acum este mai deschisă la culoare, dar tot maro ca şi situaţia din ţară”, susţine un alt internaut.

Apavil, societatea adusă în discuţie, este operatorul care furnizează servicii de alimentare cu apă şi de canalizare pentru autorităţi locale din judeţul Vâlcea. În plus, produce şi energie electrică în cadrul microcentralei aflată pe conducta de aducţiune Brădişor, în cadrul Staţiei de tratare Valea lui Stan. 

SC Apavil SA Vâlcea operează în cele două municipii ale judeţului amintit, dintre care unul – cel în chestiune – Drăgăşani, în alte opt oraşe şi nouă comune, după cum aflăm chiar de pe pagina de prezentare a instituţiei. 

Firma are nu mai puţin de 29 de staţii de captare, tratare, pompare apă potabilă şi 19 staţii de epurare. Cu toate acestea, apa la robinet arată ca în videoclipul postat.

Ca o picanterie, ieri, 30 martie, tocmai s-a anunţat noul director general al companiei, după un concurs intens dezbătut în presa locală care s-a poziţionat de partea fostului director care a condus instituţia în ultimii 11 ani.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite